Sensul către Piteşti al autostrăzii A1 va fi închis o lună între kilometrii 110 şi 116

Sensul către Piteşti al autostrăzii A1 va fi închis între kilometrii 110 şi 116, pentru efectuarea unor lucrări programate să se încheie la începutul lunii iunie, a anunţat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Lucrările necesare, incluzând activităţile premergătoare, sunt aprobate pentru perioada 2 mai – 3 iunie, autovehiculele care circulă spre Piteşti urmând să fie deviate pe sensul de mers către Bucureşti.

Într-o primă etapă va fi demontat parapetul metalic median, în zona kilometrilor 110+560m şi 115+910m, activitate ce implică restricţionarea circulaţiei, în intervalul orar 13,00-19,00, pe banda a doua a sensului de deplasare spre Piteşti, pe câte un segment cu lungimea de 160 de metri, cu semnalizare corespunzătoare.

„Astfel, în perioada desfăşurării lucrărilor, prin semnalizare şi marcaje rutiere, se va realiza transferul traficului rutier, începând cu kilometrul 110+560m, de la calea 1 (sensul de deplasare spre Piteşti) către calea 2 (sensul de deplasare spre Bucureşti), pentru a face posibile lucrările de reparaţie, traficul revenind pe calea 1 la kilometrul115+910m”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii Biroului Poliţie Autostrăzi – Autostrada A1 desfăşoară acţiuni de informare a şoferilor, pentru evitarea unor evenimente rutiere.

 

 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cum ar putea să arate Bucureștiul peste patru ani în viziunea...

Cătălin Cîrstoiu, candidatul alianţei PSD-PNL la Primăria Capitalei, face publică viziunea sa despre București: în patru ani și-ar dori să facă din Capitala României...
Alina Gorghiu cere ajutorul populatiei

Alina Gorghiu cere ajutorul populației! Are legătură cu cea mai spectaculoasă...

Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a venit cu un mesaj inedit pe Facebook, acolo unde a recunoscut că s-a implicat într-un proiect îndrăzneț. Reprezentantul Guvernului...