Sfântul sărbătorit azi și rugăciunea specială a zilei

Calendarul ortodox ne arată că anual, la această dată, este prăznuit un sfânt foarte important pentru creștinătate.

Este vorba despre Sfântul Martin Mărturisitorul, cunoscut ca papă al Romei, după cum spune calendarul ortodox. Un sfânt de care este „legată” o anumită rugăciune.

Sinaxarul îi informează pe creștini cu privire la viața Sfântului Martin Mărturisitorul și anume că acesta a trăit în timpul domniei împăratului Constantin, cel poreclit Pogonat, adică bărbosul.

Mai apoi, împăratul l-a adus de la Roma în Capitală, cu sila. Pentru că domnitorul era într-un gând cu eresul monoteliţilor, acesta a poruncit ca Sfântul să fie pus în legături, apoi aruncat în închisoare, ca pe un păcătos. Ulterior, l-au trimis pe Martin Mărturisitorul în exil în Cherson, unde și-a dat și ultima suflare ca un martir, ca un adevărat luptător pentru credință.

Rugăciunea specială

Tot astăzi, pe data de 14 aprilie, odată cu prăznuirea Sfântului Martin Mărturisitorul, papă al Romei, credincioșii trebuie să rostească o rugăciune specială adresată lui. Conform credinței, aceasta îi va ajuta pe oameni să le meargă bine.

„Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Martin, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cea tăiată pe cea netăiată a tăiat-o şi a văzut soarele pământul pe care nu-l văzuse. Pe tiranul vrăjmaş apa l-a înecat şi pe cale neumblată a trecut Israel şi cântare a cântat; Domnului să-I cântăm; căci Singur cu Slavă S-a preaslăvit”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Sursa foto: Facebook Manuela Hărăbor

Cum a descoperit Manuela Hărăbor că are un copil cu autism

Frumoasa actriță Manuela Hărăbor are un băiat de 32 de ani, cu autism. Artista povestește cum a descoperit că Andrei, fiul ei, are autism...

Atac cu 130 de rachete în Tel Aviv. Ambasadorul Israelului în...

Ploaie de rachete lansate din Fâşia Gaza spre metropola israeliană Tel Aviv. Mişcarea islamistă Hamas a anunţat marţi seara că a lansat 130 de...