Sfidare incredibilă. Liderii UDMR n-au participat la parada militară de la București dedicată Zilei Naționale a României
Parada militară din zona Arcului de Triumf din București dedicată astăzi Zilei Naționale a României n-a fost onorată de liderii UDMR, dar și o serie de personalități ale vieții politice și sociale.
În tribuna oficială de la Arcul de Triumf din București au fost prezenți azi, alături de președintele Nicușor Dan, la parada militară dedicată Zilei Naționale a României, premierul Ilie Bolojan, vicepremierii Oana Gheorghiu și Marian Neacșu, mai mulți miniștri, președinții Parlamentului, Mircea Abrudean și Sorin Grindeanu, fostul președinte Traian Băsescu, câțiva judecători ai Curții Constituționale și reprezentanți ai corpului diplomatic.
Hunor Kelemen și miniștrii UDMR Tanczos Barna, Attila Cseke și Andras Demeter au dat flit paradei militare de la Arcul de Triumf
Însă, de la această ceremonie au lipsit liderii UDMR, în frunte cu Hunor Kelemen, vicepremierul Barna Tanczos și miniștrii Dezvoltării și Culturii, Attila Cseke și Andras Demeter, ceea ce a demonstrat cât de mult respectă aceștia ziua națională a românilor. De asemenea, nu a fost prezent Patriarhul Daniel, nici șeful DSU Raed Arafat, nici miniștrii rezist Diana Buzoianu și Dragoș Pîslaru, dar nici foștii președinți Emil Constantinescu și Klaus Iohannis. Orice comentariu este inutil, dar lasă loc la o mulțime de speculații!