Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil pe 8 noiembrie! Ce e foarte bine să faceți

Publicat: 08 nov. 2022, 00:03, de Eliza Popa, în SOCIAL , ? cititori
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil pe 8 noiembrie! Ce e foarte bine să faceți

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt pe 8 noiembrie! Un mare praznic al Sfinților numiți în tradiția românească și Sfinții Voievozi ai oștirilor cerești. Ce e foarte bine să faci azi. 

Spre deosebire de toţi ceilalţi îngeri, arhanghelii poartă, pe lângă aripi şi săbii, iar în plus, Arhanghelul Gavriil poartă cheile Raiului. Arhanghelul Mihail, considerat cel care transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui ceresc, este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu.

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil: Ce vestesc oamenilor 

Fără prea multe vorbe, Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu. Gavriil este cinstit atât de creştini, cât şi de mozaici şi mahomedani. Musulmanii cred că el i-ar fi dictat profetului Mahomed „Coranul”. Gavriil este cel care a vestit naşterea Sfintei Fecioare Maria, a lui Ioan Botezătorul şi a lui Hristos.

Tradiţia creştină spune că tot el ar fi ridicat piatra de pe mormântul Domnului şi a stat deasupra ei la ceasul Învierii.

Ce e foarte bine să faci azi, de Sfinții Ahangheli Mihail și Gavriil

În tradiţia populară, Sfinții Arhangheli însoţesc sufletele celor morţi în Iad sau în Rai. Mihail este patron al bolnavilor şi al băcanilor, iar Gavriil al crainicilor, diplomaţilor şi al companiilor de telecomunicaţii. Mihail mai apare şi ca păzitor al bolnavilor aflaţi pe moarte sau patron al romilor.

Credincioşii aprind azi lumânări atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi fără lumânare. În popor se spune că sărbătoarea durează, de fapt, trei zile şi că acum vara este trimisă pe lumea cealaltă, iar Dumnezeu slobozeşte, treptat, gerul iernii.

La cine trebuie să vă duceți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Tot în popor se spune că, în această zi, finii trebuie să meargă la naşi cu colăcei, iar cine lucrează se va chinui în ceasul morţii până la ieşirea sufletului.

În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arieţilor” (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turtă se arunca în dimineata zilei de 8 noiembrie în târla oilor.  Dacă turta cădea cu faţa în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerandu-se că în primăvară toate oile vor avea miei. Dacă turta cădea cu faţa în jos era mare supărare.

În calendarul popular, soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

La mulţi ani!” tuturor celor care poartă numele Arhanghelilor- păzitori ai oamenilor de la naştere şi până la moarte.