Sibiul a intrat în carantină începând de azi: cât va dura măsura de restricție

Începând de luni, Sibiul a intrat în carantină pentru o perioadă de două săptămâni. Această măsură a fost luată de autorități pentru municipiul Sibiu, oraşele Cisnădie şi Tălmaciu şi comuna Şelimbăr, din cauză că județul înregistrează cea mai mare rată de infectare cu Covid-19, de 8,31 la mia de locuitori.

Ședința în care s-a decis carantinarea municipiului Sibiu și a localităților Şelimbăr, Tîlmaciu şi Cisnădie a fost condusă de șeful DSU, Raed Arafat. Asta pentru că joi seara subprefectul județului a fost demis, iar prefectul se afla în izolare pentru că a fost depistat cu Covid-19.

De la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, în județul Sibiu au fost confirmate cu Covid-19 10.360 de personae, dintre care 4.379 au fost vindicate, iar 290 au decedat.

În această perioadă, locuitorii vor avea voie să părăsească domiciliile doar pentru activități absolut necesare.

Școlile sunt închise. În schimb, reprezentanții Prefecturii Sibiu spun că toate creșele și unitățile after-school vor rămâne deschise și în cele două săptămâni de carantină.

”În ceea ce privește activitatea din creșe și after-school-uri, conform prevederilor în vigoare, aceasta nu este întreruptă. Părinții pot duce copiii în baza declarației pe propria răspundere completată conform Hotărârilor 84, 85 sau 86, art. 4 punctul 3”, a transmis Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii, pentru Turnul Sfatului.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Piedone, ironie fină la adresa politicienilor: Nu e pește ca morunul,...

Cristian Popescu Piedone are un nou mesaj foarte ironic la adresa politicienilor care încearcă să rezolve problemele serioase ale comunității cu soluții inadecvate sau...

Toți membrii filialei PMP Sector 5 și-au depus demisia și s-au...

PUSL, partidul condus de Cristian Popescu Piedone, a dat o lovitură puternică de imagine după ce a atras o filială întreagă a PMP. Președintele...