Șicanări între Putin și NATO

Prezent la o conferință de presă la Ashkhabat, capitala Turkmenistanului, unde a avut loc summitul celor cinci țări de la marginea Mării Caspice, Vladimir Putin a făcut mai multe declarații.

Spicuim dintre afirmațiile sale inserate în The Guardian: „forțele ruse avansează și realizează obiectivele stabilite de operațiunea militară specială, totul se desfășoară conform planului. Precizez că nu a avut loc niciun atac terorist la Kremenciuk, unde, în ultimele zile rachetele au lovit un centru comercial plin de civili. Armata rusă nu lovește ținte civile în timpul operațiunii militare speciale din Ucraina. Avem toate capacitățile pentru a ști ce este și unde”, a reiterat el. Apoi, liderul de la Kremlin a mai spus că „scopul final al operațiunii speciale din Ucraina este de a proteja Donbassul și de a crea condițiile pentru garantarea securității Rusiei”.

Și, ca și altă dată, președintele rus a arătat că „nu avem probleme cu Suedia și cu Finlanda, care vor cu NATO, așa cum avem cu Ucraina. Dacă Finlanda și Suedia vor asta, să se alăture Alianței Atlantice. E treaba lor, ei pot să se alăture la ce vor. Dar trebuie să înțeleagă că înainte nu exista nicio amenințare, în timp ce, acum, dacă contingentele militare și infrastructura sunt desfășurate acolo, va trebui să răspundem într-un mod similar și să creăm amenințări egale pentru teritoriile din care vin ameninţări la adresa noastră”.

Putin a acuzat apoi Alianța Atlantică că încearcă să-și afirme „supremația” prin conflictul din Ucraina. „Ucraina și bunăstarea poporului ucrainean nu sunt scopul Occidentului și al NATO, ci un mijloc de a-și apăra interesele ”, a spus el reporterilor. „Liderii țărilor NATO vor să-și afirme supremația , ambițiile lor imperiale”, a adăugat el.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a răspuns astfel președintelui rus Vladimir Putin, care a „amenințat” decizia de intrare a Finlandei și a Suediei în Alianță: „Luăm act de mesajul de la Moscova. Care nu schimbă decizia de admitere a celor două țări în Alianță. Le vom proteja și suntem pregătiți pentru orice eventualitate”.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Mihai Tudose, PSD: Ținta alianţei PSD-PNL în alegerile europarlamentare este să...

Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședinte PSD, care a fost desemnat oficial în fruntea listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare, spune că ţinta alianţei în alegerile europarlamentare...

PNL şi PSD merg cu candidați separați la alegerile pentru șefia...

Dacă pentru Primăria municipiului Braşov, PNL şi PSD s-au pus de acord și au un candidat comun, nu același lucru se întâmplă și în...