Siegfried Mureșan vorbește despre recredibilizarea României: între votul din 18 mai și ce va urma în Europa

Declarația lui Siegfried Mureșan, transmisă din Parlamentul European, marchează nu doar o reacție de moment, ci un diagnostic sobru și atent articulat: România a fost, pentru o clipă, exact acolo unde trebuia să fie – în centrul atenției pozitive a Europei. Nu pentru o criză, nu pentru o gafă politică, nu pentru un scandal, ci pentru un rezultat democratic clar și o prezență la vot neașteptat de ridicată.

Europarlamentarul român a punctat un adevăr rar exprimat public cu asemenea precizie: alegerile prezidențiale din 18 mai au fost, înainte de orice, un test de încredere. Nu doar intern, ci și extern. Și, pentru prima dată după multă vreme, România a ieșit cu fruntea sus.

Ce înseamnă „recredibilizare”?

Termenul nu e deloc întâmplător. În contextul european, România a fost mult prea des în ultimii ani un subiect de îngrijorare sau, în cel mai bun caz, de condescendență. De la derapaje legislative la semnale de corupție sistemică, de la declarații ambigue privind statul de drept la flirturi politice cu discursul suveranist-autoritar, imaginea țării s-a erodat chiar și în ochii partenerilor tradiționali.

A venit, deci, momentul unei recredibilizări. Nu ca artificiu de PR, ci ca redresare de fond. Prezența mare la vot – rară în context est-european – și alegerea unui candidat considerat tehnocrat, echilibrat și pro-european transmit un mesaj clar: România nu se joacă de-a democrația. Nu s-a abandonat populismului isteric. Nu a capitulat în fața curentului suveranist.

Siegfried Mureșan a exprimat acest lucru în cuvinte diplomatice, dar cu miez: Europa a văzut. Și a înțeles. Nu vorbim despre aplauze formale, ci despre un început de repoziționare credibilă. Așa se construiește încrederea: pas cu pas, vot cu vot.

Nu e doar despre cine a câștigat. Ci și despre cine a pierdut.

Pe plan extern, victoria candidatului susținut de zona moderată, democratică și pro-occidentală a fost interpretată ca un semnal pozitiv. Dar ceea ce contează poate și mai mult este ce rezultat nu s-a întâmplat: România nu a urmat valul suveranist. Nu a validat figura extremistă. Nu a girat ambiguitățile geopolitice.

Într-un moment în care Ungaria continuă să sfideze Bruxelles-ul, Slovacia își redefineste politica externă, iar extrema dreaptă capătă avânt în Franța, Italia și chiar Germania, România a transmis un mesaj contra-curent. Un mesaj de echilibru într-o Europă fracturată.

Aceasta este, de fapt, cheia recredibilizării: nu doar că România a făcut „ce trebuia”, ci că a făcut-o când alții se clatină. Într-un spațiu unde previzibilul devine rar, alegerea lucidă capătă greutate.

Capitalul de încredere: ușor de pierdut, greu de păstrat

Mureșan a avertizat, însă, și asupra a ceea ce urmează: momentul 18 mai este doar începutul. Europa e atentă, dar nu uită. Așteaptă coerență, reforme, stabilitate. Nu promisiuni, ci rezultate.

Noua administrație prezidențială trebuie să confirme. Guvernul care va urma – în formula de coaliție sau de colaborare parlamentară – trebuie să demonstreze că nu e doar un front anti-Simion, ci o structură de guvernare capabilă.

România are o fereastră de oportunitate. Scena europeană, în continuă reașezare, va oferi în următoarele luni ocazii clare de repoziționare geopolitică: noua arhitectură de securitate, fondurile europene post-2027, reforma Pactului Verde, relațiile cu Ucraina și Moldova, aderarea deplină la Schengen și OECD.

Pe toate aceste dosare, România va avea de ales între implicare activă sau rol decorativ. Iar partenerii externi vor evalua în tăcere – nu pe baza discursurilor, ci pe baza voturilor, a deciziilor, a consecvenței.

Un semnal bun, dar fragil

Declarația lui Siegfried Mureșan e importantă nu doar pentru conținut, ci și pentru ton. Nu e o laudă exagerată. Nu e o glorificare a momentului. Este, în fapt, un avertisment lucid: dacă România a recâștigat o doză de încredere, ea poate fi pierdută la fel de repede.

Eșecul viitor al administrației nou-învestite ar însemna nu doar dezamăgire internă, ci și respingere externă accelerată. Iar costurile ar fi mari: marginalizare politică, reducere a sprijinului financiar, scăderea influenței în deciziile mari ale UE.

Pe 18 mai, România a trecut un test. Dar clopoțelul de început abia a sunat.

Recredibilizarea e un proces, nu un eveniment. Europa a remarcat semnalul, dar încă așteaptă să vadă traseul. Iar alegerea lucidă de acum poate deveni istorie, sau poate deveni început. Totul depinde de ce facem cu ea.