SIIJ: Aproape 1.300 de dosare în acest an și un singur rechizitoriu

De la începutul anului, Secția Specială, pe care actuala guvernare a promis că o va desființa, a reușit să trimită în judecată, de la începutul anului și până acum, un singur dosar, în timp ce a clasat alte 736.

Trăgând linie, de la înființare, în 2018, și până acum, Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) a făcut doar 5 rechizitorii. Proiectul de desființare a SIIJ este blocat însă în Parlament, pentru că UDMR se opune adoptării în forma actuală.

Acum, stocul de dosare de la Secția specială a ajuns la 6.465, conform datelor transmise HotNews.ro de către Parchetul General.

În cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în perioada 01.01.2021 – 23.08.2021, au fost înregistrate 1.290 de dosare.

În aceeași perioadă, 736 de dosare au fost soluționate prin netrimitere în judecată și 1 dosar a fost soluționat prin trimitere în judecată (rechizitoriu).

La data de 23 august 2021 erau în lucru 6.465 de dosare dintre care 71 mai vechi de 5 ani. (SIIJ a fost înființată în anul 2018).

Patru rechizitorii în 2019 și 2020

În cei trei ani de existență, SIIJ a reușit să trimită în judecată 5 dosare, incluzându-l și pe cel din acest an.

Bilanț SIIJ pe 2020:

552 de dosare soluționate pe fond – doar 2 rechizitorii, prin care au fost trimiși în judecată 3 inculpați și 550 de cauze clasate.

SIIJ a a adus printre argumente pentru slaba activitate personalul insuficient (doar 7 procurori, pe o schemă de 15), pandemia de COVID și atacurile din partea unor politicieni.

Bilanț SIIJ pe 2019:

417 dosare penale soluționate pe fond – doar 2 rechizitorii cu 3 inculpați trimiși în judecată și 415 cauze clasate.

Unul dintre dosarele trimise în judecată i-a vizat pe foștii procurori de la DNA Ploiești Mircea Negulescu și Lucian Onea.

Cei șapte procurori de la SIIJ sunt:

  • Adina Florea
  • Marin Nicolae
  • Mihaiela Iorga Moraru
  • Sorin Eugen Iasinovschi
  • Adina Petrescu
  • Nicolae Adelin Mihăilă
  • Silviu Vasile Ciocoiu

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Guvernul a eliminat taxa pe soare

Guvernul a adoptat Ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru...

Toți membrii filialei PMP Sector 5 și-au depus demisia și s-au...

PUSL, partidul condus de Cristian Popescu Piedone, a dat o lovitură puternică de imagine după ce a atras o filială întreagă a PMP. Președintele...