Simona Halep s-a calificat în sferturi la Gippsland Trophy în Australia

Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri dimineață, în sferturile de finală ale turneului Gippsland Trophy (WTA 500) de la Melbourne, dotat cu premii totale de 565.530 dolari, după ce a învins-o pe germanca Laura Siegemund cu 6-2, 6-4.

Halep (29 ani), principala favorită, a obţinut victoria după o oră şi 33 de minute. Simona a început în forţă jocul şi a condus cu 4-0, încheind primul set cu 6-2, după 39 de minute.

Siegemund, care a dat semne de reviriment din finalul primului set, a început bine actul secund, şi pe fondul unor erori comise de Halep, conducând cu 2-0. Simona Halep a reuşit să redreseze situaţia şi a egalat, 2-2. Fiecare jucătoare şi-a făcut serviciul de două ori, iar la 4-4, Halep a reuşit un break care s-a dovedit a fi decisiv, încheind conturile cu 6-4.

Halep a încheiat meciul cu 3 aşi şi o dublă greşeală, Siegemund a avut un singur as, comiţând 5 duble greşeli. Românca a fost superioară la ambele servicii şi nu a permis adversarei să facă decât un singur break din şase oportunităţi, în timp ce Halep a reuşit patru break-uri.

Cele două jucătoare sunt la egalitate acum în meciurile directe, 2-2. Siegemund a învins-o pe Halep în doi ani consecutivi la Stuttgart, în 2016 în optimi, cu 6-1, 6-2, iar în 2017, în semifinale, cu 6-4, 7-5. Primul succes al Simonei a venit la mai puţin de o lună de la ultima înfrângere, cu 6-4, 6-4, la Roma, în turul al doilea (2017).

Halep şi-a asigurat un cec de 8.770 dolari şi 100 de puncte WTA.

Următoarea adversară a Simonei Halep va fi rusoaica Ekaterina Alexandrova (26 ani, 33 WTA), care a învins-o pe campioana de la Roland Garros, poloneza Iga Swiatek, a şasea favorită, cu 6-4, 6-2.

Halep şi Alexandrova s-au întâlnit de două ori, fiecare având câte o victorie: Simona a câştigat în august 2019, în turul al doilea la Cincinnati, cu 3-6, 7-5, 6-4, iar Ekaterina s-a impus în octombrie, acelaşi an, la Beijing, în turul al doilea, cu 6-2, 6-3.

Tot miercuri, Irina Begu a trecut de britanica Johanna Konta, a cincea favorită, cu 4-6, 7-6 (10), 7-6 (4), şi va juca în sferturi cu japoneza Naomi Osaka.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Austria este una dintre țările care se opune ca România să adere la spațiul Schngen SURSA FOTO: https://www.schengenvisainfo.com/

Ce a cerut Austria ca România să intre în Spațiul Schengen

Refuzul categoric al Austriei de a intra România în Spațiul Schengen ascunde o mulțime de interese economice și financiare uriașe. Potrivit informațiilor noastre provenite din...