Simona Halep, dezvăluiri despre cea mai dureroasă înfrângere din carieră: ”Mă trezeam plângând”

Simona Halep (30 de ani) a declarat că a fost afectată trei luni după finala pierdută la Roland Garros, 2017, în faţa letonei Jelena Ostapenko.

”Înainte de a câştiga primul Grand Slam, am pierdut o altă finală la Roland Garros. Conduceam meciul, a fost cel mai deprimant moment din viaţa mea. Trei luni am fost afectată, nu mă puteam bucura de nimic, uneori mă trezeam plângând în timpul nopţii. Aveam 6-3, 3-0 şi am pierdut meciul.

Dar am ştiut că trebuie să continui să muncesc, nu am renunţat la antrenamente, a doua zi eram pe teren şi mă antrenam din greu. Apoi, în ianuarie am pierdut o altă finală (n.r. la Australian Open), dar am fost foarte aproape, am jucat foarte bine şi n-a fost vorba despre jocul meu.

Adversara a fost un pic mai bună, mai puternică. Am continuat să cred că ziua mea va veni şi am continuat să muncesc. După, următorul Grand Slam pe care l-am jucat l-am câştigat”, a spus Simona Halep, în cadrul unui interviu de pe platforma Top Court, citat de digisport.ro.

Halep a fost învinsă cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3, de Jelena Ostapenko, în finala turneului de la Roland Garros din 2017.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

Azi dimineață a avut loc o explozie urmată de un incendiu la Rafinăria Petromidia din județul Constanța. Deflagrația a produs degajări mari de fum,...
Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...