Sprijin cuplat la legume, de câteva ori mai mic din 2023. Nu se știe nimic de 2022

Publicat: 20 oct. 2022, 08:30, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Sprijin cuplat la legume, de câteva ori mai mic din 2023. Nu se știe nimic de 2022

Deși mai sunt câteva luni până la finalul anului, legumicultorii încă nu știu care va fi valoarea sprijinul cuplat pentru producția de legume cultivate  în spații protejate, în acest an, existând temerea că acesta va fi mult mai mic față de 2021, când a depășit 5.000 euro la hectar. De altfel, începând cu 2023, sumele care vor ajunge la producători se vor reduce semnificativ.

‘’Am făcut o adresă la Ministerul Agriculturii, au trecut peste 70 de zile și n-am primit niciun răspuns. Nu știm dacă a fost notificată Comisia Europeană. Nu ne-au chemat la consultări și nici nu știm care este suma, nici cea totală, nici cea pe hectar. Ne este teamă că o să fie mult mai mică față de 2021, oricum din 2023 știm sigur că este mult diminuată’’, a declarat pentru Puterea.ro Ionel Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli din Olt.

Acesta spune că în ultimii ani sumele puse la dispoziția sectoului legumicol s-au tot micșorat, excepție făcând anul trecut când s-a reușit acodarea sprijinului cuplat de 5.005 euro/ha, în total fiind vorba de peste 10 milioane euro.

„Din 2023 până în 2027 România va avea la dispoziție prin Planul Național Strategic (PNS) undeva la 2,4 milioane euro pe an, ceea ce înseamnă o valoare pe hectar de circa 1.800 euro pentru anul 2023”, a atras atenția Păunel, care adaugă că autoritățile nici măcar n-au luat în calcul un eventual ajutor de stat.

Veștile nu sunt deloc bune nici în ceea ce privește fondurile pentru tinerii fermieri, care se pare că vor pierde zeci de milioane de euro prin PNS, potrivit unor informații venite din partea unor oficiali din Ministerul Agriculturii.

Citește și Sprijin cuplat de 5.005 euro/ha pentru legumele cultivate în spații protejate. Când încep plățile