Sindicatul Europol: Christian Ciocan, directorul Unităţii Politici Publice din MAI, amendat cu 6.000 de lei pentru şapte fapte

Sindicatul Europol a anunţat că directorul Unităţii de Politici Publice din Ministerul Afacerilor Interne, comisar şef Christian Ciocan, a fost amendat cu 6.000 de lei pentru şapte fapte, printre care intrarea pe o stradă cu accesul interzis şi faptul ca maşina pe care o conducea nu avea asigurare, iar ITP-ul era expirat.

Sindicatul Europol a menţionat că atitudinea şi comportamentul manifestat de Ciocan au fost scandaloase, el recurgând la ameninţări şi intimiări la adresa agenţilor.

“Comisarul şef Christian Ciocan, la acest moment împuternicit director al Unităţii de Politici Publice din MAI, a încălcat legea prin şapte fapte, care au fost constatate de către patrula de ordine publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie. Atitudinea şi comportamentul manifestat de Ciocan au fost scandaloase, mai ales pentru poziţia pe care o ocupă, recurgând la ameninţări şi intimidări la adresa agenţilor, şi chiar i-a jignit afirmând că nu cunosc legea”, a transmis Sindicatul Europol, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Sursa citată a menţionat că Ciocan a pătruns pe o stradă unde era indicatorul „Accesul interzis” şi la solicitarea agenţilor a refuzat să se legitimeze. Ulterior, agenţii de poliţie au constatat că autoturismul condus de Ciocan are ITP-ul expirat din anul 2018, autoturismul nu era asigurat, lipsea una dintre plăcuţele de înmatriculare, nu avea actele asupra şi a refuzat să respecte indicaţiile poliţistului.

Pentru cele 7 fapte, Ciocan a fost amendat cu aproximativ 6000 lei, iar ca măsuri complementare a fost reţinută plăcuţa cu numărul de înmatriculare şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 30 de zile .

“Îi felicităm pe colegii Secţiei 4, pentru că nu au cedat presiunilor lui Ciocan, care le-a adresat o serie de jigniri, afirmând inclusiv faptul că nu înţelege cum îşi permit nişte agenţi să îl amendeze şi să îi ţină morală. Acest incident este dovada vie că vremurile se schimbă în sistem iar legea este aplicată indiferent că vorbim despre comisarul şef Ciocan sau despre un simplu cetăţean. Aşteptăm cu mare interes reacţia MAI cu privire la acest comportament de cea mai joasă speţă manifestat. Ruşine Christian Ciocan!”, a mai precizat Sindicatul Europol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

PREMIERĂ: Armata României intră în grevă!

Într-un act fără precedent în istoria Armatei României, Comitetul de Acțiune pentru Desclavagizarea Armatei României a emis o notificare oficială, prin care anunță declanșarea...