Singura țară din lume care blochează publicitatea medicală la mai mult de 500 de metri de sediu: România reinventează absurdul

România va fi singura țară din lume care limitează distanța reclamelor medicale. Colegiul Medicilor a decis printr-un ordin ca, începând cu 1 ianuarie 2026, publicitatea clinicilor și cabinetelor să nu poată fi afișată la mai puțin de 500 de metri de sediu. În restul lumii — în Turcia, Polonia, Japonia sau Franța, spre exemplu — reglementările vizează strict conținutul și etica mesajelor medicale, fără restricții geografice

Decizia, semnată de conducerea CMR condusă de Cătălina Poiană, interzice practic clinicilor să își facă reclamă pentru serviciile medicale la o distanță mai mare de sediu. În cazul unei clinici cu metode inovative de tratament, situată, de exemplu, în Otopeni, într-o zonă rezidențială, cum vor afla pacienții din orașe precum Zalău sau Tecuci despre aceste opțiuni care le-ar putea salva viața? Cabinetul medical nu este un business obișnuit; piața sănătății are reguli proprii de comunicare, pentru că aici este vorba despre vieți omenești, nu despre produse comerciale.

Să vedem cum se prezintă situația în mai multe țări.

Ministry of Health (Türkiye) — reglementarepentru publicitatea serviciilor medicale

În Turcia, la 12 noiembrie 2025, a fost publicată o nouă reglementare numită Regulation on Advertising and Information Activities in Health Services. Aceasta vizează unităţi medicale private, profesionişti din sănătate şi agenţii de turism medical. Conform regulilor, publicitatea comercială este interzisă: nu se pot folosi mesaje care induc cerere, oferte promoţionale, testimoniale, postări sponsorizate, prezentări de metode netestate ştiinţific sau promise ca “rezultate garantate”. Publicarea de imagini cu pacienţi (de exemplu “înainte/după”), fotografii din timpul intervenţiilor, sau testimoniale de “mulţumire” sunt de regulă interzise sau foarte restricţionate — trebuie consimţământ explicit, date clare, fără manipulări.

În consecinţă, promovarea serviciilor medicale în Turcia este redusă la informare: adresa, specializările, domeniile tratate — fără marketing agresiv.

Regimul turcesc arată cum o legislaţie medicală modernă poate impune reguli stricte de etică și conţinut, pentru a proteja pacienţii, fără să necesite restricţii spaţiale — accentul este pe ce se spune, nu pe unde apare reclama.

Medical Activity Act (Poland) — publicitate strict limitată la informaţii factuale

În Polonia, legea care reglementează activitatea medicală interzice clinicilor să folosească slogane comerciale, termeni de tip “cel mai bun specialist”, “rezultate garantate”, “timp de aşteptare minim” etc. Publicitatea trebuie să se limiteze la informaţii factuale: nume, specializare, program, adresa şi lista de servicii.

Publicitatea pentru farmacii sau pentru medicamente implică reguli și mai stricte: reclame către public pentru medicamente de prescriere sunt interzise; pentru medicamente fără prescripţie (OTC) există reguli stricte privind conţinutul, avertismente obligatorii, interdicţia de a folosi imaginea medicilor, comparaţii false, promisiuni de rezultate etc. În 2023, Polonia a actualizat regimul de publicitate pentru dispozitive medicale, impunând reguli privind forma reclamei, aprobarea sau autorizarea materialelor, arhivarea lor, sancțiuni pentru abateri și criterii clare de conformitate.

Modelul polonez arată o abordare orientată spre transparenţă, informare obiectivă și protejarea consumatorului/pacientului — fără marketing comercial agresiv, dar fără restricţii de amplasare fizică a reclamelor.

Ministry of Health, Labour and Welfare (Japonia) — reguli stricte pentru publicitatea serviciilor medicale

În Japonia, publicitatea serviciilor medicale (clinici, spitale, cabinete) este reglementată de lege — de regulă publicitatea care induce pacienții să apeleze la servicii medicale este interzisă. Reclamele trebuie să se limiteze la informații factuale și neutre: numele clinicii, specialitatea, adresa, programul — fără promisiuni, garantări de rezultate, apeluri comerciale sau superlative. Conform ghidurilor oficiale derive din lege, sunt interzise declarațiile care pot induce în eroare, garantarea vindecării, sau promovarea ca “ofertă specială”, “cel mai bun” etc.

Spre deosebire de unele reglementări occidentale ce vizează mai ales medicamentele sau dispozitivele medicale, Japonia aplică aceste reguli direct asupra serviciilor medicale, ceea ce arată că există modele globale de reglementare a comunicării medicale — nu doar a produselor farmaceutice.

Agencia Española de Medicamentos y Productos Sanitarios & regimul spaniol pentru publicitatea medicamentelor și dispozitivelor medicale — reguli clare despre ce poate fi promovat

În Spania, reglementările privind publicitatea pentru medicamente și dispozitive medicale sunt stricte. Pentru publicul larg, reclamele pentru medicamente cu prescripție (POM) sunt interzise. Pentru medicamente fără prescripție și dispozitive medicale, când publicitatea este permisă, aceasta nu trebuie să conțină afirmaţii de tip “efect garantat”, “fără riscuri”, “superior altor tratamente” etc.

Reclamele nu pot sugera că utilizarea produsului este necesară pentru sănătate, nici că omiterea sa ar avea efecte negative asupra sănătăţii. De asemenea, nu sunt permise comparațiile false sau exagerate, promisiunile fără dovezi sau apelurile încrederii prin reputaţia altor entităţi.

În multe cazuri, este necesară autorizarea prealabilă pentru reclame care vizează produse medicale sau dispozitive medicale — deci există un control instituțional explicit.

Agence nationale de sécurité du médicament et des produits de santé (Franța) — regimul de publicitate pentru medicamente și dispozitive medicale

În Franța, publicitatea către public a medicamentelor este permisă doar dacă acestea nu sunt supuse prescripției medicale și nu sunt rambursate de sistemul național de sănătate. În plus, reclamele trebuie să fie aprobate de autoritate (așa-numitul „advertising visa”).

Pentru dispozitive medicale este prevăzut un control posterior: autoritatea poate interzice o reclamă dacă aceasta nu respectă informațiile minime, deși de obicei nu este nevoie de aprobare prealabilă. În cazul publicității profesionale (către medici), chiar aceasta este supusă autorizării — ceea ce arată atenția sporită la menținerea independenței deciziei medicale față de marketing

Cum stă România în faţa acestor exemple

În legislaţia recent adoptată de Colegiul Medicilor din România (CMR) criteriile de publicitate medicală sunt în principal legate de conţinut: mesajele trebuie reale, obiective, să reflecte activitatea reală, fără promisiuni, comparaţii, superlative sau “publicitate agresivă”. Aceasta este în linii mari aliniată cu ce se practică în Polonia sau Turcia — dar diferă prin faptul că se menţionează şi o restricţie de tip “publicitate stradală doar în proximitatea sediului” (500 m) — o limitare spaţială pe care nu am întâlnit-o în exemplele internaţionale analizate.

Ce spun aceste exemple — lecții și comparații cu România

• În aceste țări, accentul cade pe conținut și etică — nu pe restricții spațiale. Regulile definesc ce se poate spune, nu unde.
• Reclamele agresive, promisiunile de “rezultate garantate”, apelurile persuasive, comparațiile cu alte clinici/tratamente sunt interzise sau foarte restricționate.
• Pentru medicamente și dispozitive există adesea un regim separat, cu autorizări, avize, controale administrative — ceea ce subliniază sensibilitatea față de sănătate publică.
• În cazul serviciilor medicale (nu doar medicamente/dispozitive), ca în Japonia, se aplică reguli similare — ceea ce înseamnă că reglementarea publicității medicale nu e doar o chestiune europeană, ci globală.

De ce aceste exemple sunt utile când analizăm reglementarea din România

Modelul internațional arată că este posibil și uzual ca reglementările să vizeze transparența, veridicitatea, etica — fără să recurgă la restricții spațiale. Dacă în România reglementarea adoptată de Colegiul Medicilor din România (CMR) rămâne concentrată pe conținut și formă, aceasta s-ar înscrie în tendința globală. Dacă apare și o componentă de restricție a amplasării (panouri, reclame stradale etc.), aceasta devine o excepție — ceea ce merită analizat critic, pentru că nu are precedenți clari.

Unde mai apare regula de “500 m” — dar pentru farmacii, nu clinici

În mai multe ţări, anumite legislaţii/reglementări cer ca între două farmacii să fie o distanţă minimă — de ex. în lista realizată de World Health Organization (OMS) pentru Europa, apare că în unele ţări se impune ~ 500 m ca distanţă minimă între farmacii.

Un exemplu concret: Latvian Ministry of Health (Letonia) a propus (în 2021) să nu permită deschiderea unei noi farmacii dacă se află într-o rază de 500 m de una existentă — restricţie menită să împiedice concentrarea farmaciilor în zone “profitabile”, dar să asigure acces egal la medicamente în zone mai puţin deservite.

În România — nu este (încă) o lege adoptată — dar se află în discuţii un proiect care prevede că farmaciile să nu poată fi înființate la mai puțin de 500 m una față de cealaltă, atât în zone urbane, cât şi rurale.

Ce înseamnă asta pentru discuţia despre “500 m pentru publicitate”

Există precedent (cel puțin la farmaciile comunitare) de a impune distanţe minime între unități similare. Acest precedent se bazează în general pe logica de reglementare a pieţei farmaceutice — pentru a evita suprasaturarea, concurenţa neloială, concentrarea pe anumite zone etc.

Totuși — aceste reguli sunt aplicate farmaciilor, nu “publicităţii”; adică reglementează unde / cum poate fi deschisă o farmacie, nu unde se pot monta reclame pentru clinici sau cabinete.

Până în prezent — conform surselor accesibile — nu există dovezi că vreo țară a adoptat o regulă generală care să limiteze “publicitatea medicală stradală” la o rază de 500 m faţă de sediu, așa cum se susține în cazul unora din interpretările pentru decizia Colegiul Medicilor din România (CMR).

Da — regula de “500 m distanță minimă” apare în reglementări pentru farmacii, nu pentru publicitate medicală. Există precedente naţionale și internaţionale care folosesc această distanţă ca criteriu de reglementare a unităţilor farmaceutice. Dar nu am găsit exemple publicate credibile unde aceeaşi regulă (sau una similară) este aplicată în mod explicit publicităţii clinicilor sau cabinetelor medicale — ceea ce face analogia între cele două cazuri nu neapărat validă.

Explicația Colegului Medicilor pentru restricția de 500 de metri

”Limita de 500 m pentru publicitatea stradalä a fost prevăzută cu scopul de a limita publicitatea agresivă, de a reduce riscul folosirii reclamelor, ca mijloc de a proteja demnitatea profesiei medicale. Astfel se reduce si riscul ca unitățile medicale să concureze prin marketing de amploare, în detrimentul unui act medical responsabil si echitabil”, se arată într-un răspuns al Colegiului Medicilor la o solicitare Puterea.

Reprezentanții Colegiului Medicilor susțin că distanta de 500 m nu poate influența vizibilitatea clinicilor mai mici întrucât toate clinicile, indiferent de anvergurä, au la îndemânä mijloacele de publicitate prevăzute de Codul deontologic pentru a-și prezenta serviciile. ”Deși publicitatea stradală este restrictionată la 500 m, unitătile medicale pot folosi alte căi legale și deontologice pentru a informa pacienții despre tratamente inovatoare sau servicii specializate în alte localități:

-Website si retele sociale: conform deciziei, pagini de internet retele de socializare pot fi folosite, însă materialele trebuie să se limiteze la informații reale, relevante, fără promisiuni garantate și în concordanță cu principiul medicinei bazate pe dovezi.

-Broșuri si pliante: decizia permite diseminarea de broșuri sau pliante pentru promovarea serviciilor si importantei sănătății publice.

-Participarea la manifestări știintifice: unitățile pot organiza sau participa la conferinte, workshop-uri, târguri de sănătate, pentru a prezenta tratamente inovatoare, rezultatele obținute etc.”

Studii, analize, date științifice? Deloc!

Puterea a întrebat ce studii, analize sau date științifice au fost avute în vedere pentru a fundamenta stabilirea distanței de 500 m pentru publicitatea stradală și cum au influențat acestea decizia finală. Colegiul Medicilor nu a oferit nicio analiză tehnică sau statistică privind amploarea fenomenului sau efectele pe care publicitatea le-ar fi avut asupra comportamentului pacienților.  Raționamentul invocat — similaritatea cu regula privind distanța dintre farmacii — nu este susținut de dovezi care să arate că o regulă urbanistică aplicată farmaciilor poate fi transpusă automat în domeniul publicității medicale. ”Distanța de 500 de metri pentru publicitatea stradală a fost stabilită plecând de la prevederea care reglementa înființarea farmaciilor (distanța între farmacii prevăzută de lege era de 500 m) precum pe baza principiilor de protecție a sănătătii publice și a deontologiei medicale. Aceasta asigură respectarea independentei actului medical și protejează pacienții de influențe comerciale care ar putea afecta deciziile privind sănătatea”, se spune în răspunsul Colegiului Medicilor.

CMR precizează că proiectul a fost transmis structurilor interne ale organizației și publicat pe site — fără a menționa dacă au fost implicate asociații de pacienți, organizații independente sau experți în sănătate publică. ” Publicitatea stradală și dimensiunile acesteia nu pot constitui singura sursă de informare: promovarea digitală, pliante, broșuri și parteneriate locale pot compensa această restricție și pot asigura că pacienții, indiferent de locația clinicii, primesc informații corecte și utile”, se mai arată în răspunsul primit.

Colegiul insistă că pacienții pot fi informați „prin mijloace non-stradale”, însă nu explică modul în care aceste canale pot compensa dispariția unei forme de promovare accesibile, vizibile și, în practică, eficientă pentru publicul larg. ” Clinicile pot identifica cele mai strategice locații pentru panouri sau firme, luând în considerare principiile de marketing pe care Ie consideră adecvate.” Revenim la clinica din Otopeni. Care sunt acele locații dacă în raza de 500 de metri se află doar case. Cine va vedea reclama?

Un discurs despre protecția pacientului, fără detalii despre protecția efectivă

Colegiul enumeră o serie de beneficii teoretice: prevenirea confuziei, reducerea presiunii comerciale, protejarea pacienților vulnerabili. Totuși, răspunsul nu clarifică modul în care limita de 500 m îmbunătățește efectiv calitatea informării publicului sau reduce riscul de publicitate înșelătoare.

Nu sunt oferite exemple concrete de practici comerciale problematice care ar fi justificat adoptarea acestei măsuri restrictive.