Sistemul medical din Portugalia, în colaps: Două țări europene sar în ajutor

Publicat: 31 ian. 2021, 22:30, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori
Sistemul medical din Portugalia, în colaps: Două țări europene sar în ajutor

Sistemul medical din Portugalia a ajuns la apogeu. În prezent în spitalele din țară mai sunt doar 7 locuri libere în secțiile de terapie intensivă. Germania și Austria vin cu o mână de ajutor.

Conform Reuters, Germania urmează să trimită medici și echipamente medicale în Portugalia, în timp ce Austria este pregătită să preia o parte dintre bolnavi.

„Vom sprijini Portugalia cu personal medical și echipamente”, a spus pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării.

Austria va prelua pacienți aflați la terapie intensivă, a spus cancelarul Sebastian Kurz pe Twitter. Austria a mai preluat anterior pacienți din Franța, Italia și Muntenegru.

Portugalia a raportat până în prezent 12.179 de decese asociate Covid-19 și 711.018 cazuri de îmbolnăviri.

Portugalia este șaptea țară din lume din punct de vedere al ratei de îmbolnăviri cu coronavirus.