Situație ciudată la Botoșani: Șefia PNL, asigurată de afaceristul Valeriu Iftime și deputatul Costel Şoptică

Publicat: 09 feb. 2024, 17:44, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Situație ciudată la Botoșani: Șefia PNL, asigurată de afaceristul Valeriu Iftime și deputatul Costel Şoptică

Situație ciudată la PNL Botoșani, unde filiala locală are, începând de vineri, doi șefi: pe de o parte, este vorba de preşedintele actual al organizaţiei locale, deputatul Costel Şoptică, iar, pe de alta, de omul de afaceri Valeriu Iftime, finanțatorul echipei de fotbal FC Botoșani.

Deși abia vineri și-a depus adeziunea la filiala din Botoșani a PNL, Iftime, care se pare că se bucură de susținea conducerii de la București, face parte din echipa de conducere, alături de preşedintele actual, Costel Şoptică.

Iftime spune că în urma unor discuţii avute, joi, cu conducerea centrală a PNL, a primit „o putere mare în partid”, însă fără a fi numit preşedinte al filialei Botoșani.

„Din discuţiile pe care le-am avut la nivel central, sigur că există o intenţie de a veni în partid pe funcţia de preşedinte, numai că funcţia de preşedinte se ia prin vot sau prin decizie pe care o ia Bucureştiul. Nu cred că în momentul ăsta cea mai bună soluţie este să decapităm şi să facem tot felul de acţiuni războinice. Eu cred în unitate. Eu nu ştiu partidul, nu ştiu oamenii. Eu vin cu un capital de imagine. Cred că mi-am făcut treaba bine pe unde am fost, oamenii să aibă încredere în mine. În momentul ăsta am o putere mare în PNL, dar nu am o funcţie decidentă. E o chestie de statut”, a declarat omul de afaceri, vineri, într-o conferință de presă.

Ce spune președintele actual de la Botoșani

Liderul judeţean al PNL, Costel Şoptică, recunoaște și el că filiala se află într-o situaţie fără precedent şi că deciziile vor fi luate împreună cu Valeriu Iftime.

„Suntem în situaţia de a lua orice decizie împreună. Eu mă voi consulta cu dumnealui, dumnealui cu mine”, a declarat preşedintele filialei, care a subliniat că poate fi luată în calcul o rocadă la conducerea PNL Botoşani.

În același timp, Şoptică a mai precizat că fostul primar Cătălin Flutur urmează să fie candidatul PNL la Primăria Botoşani, în timp ce actualul prefect Sorin Cornilă va candida la preşedinţia Consiliului Judeţean.