Situație explozivă la Combinatul din Galați. De un an nu s-a produs nimic, dar salariile au fost plătite. Vor fi concediați 15% dintre siderurgiști

Publicat: 16 mai 2025, 06:13, de Sorin Costea, în ECONOMIE , ? cititori
Situație explozivă la Combinatul din Galați. De un an nu s-a produs nimic, dar salariile au fost plătite. Vor fi concediați 15% dintre siderurgiști

Pe platforma Combinatului Siderurgic „Liberty” Galați situația este explozivă, deoarece capacitățile de producție au fost oprite în iunie 2024 și deși și-au primit salariile cu întârziere, siderurgiștii sunt exasperați de situația incertă a companiei, mai ales în condițiile în care reprezentanții administrației refuză să le spună dacă și când va fi reluată producția.

De aproape un an, sunt oprite toate capacitățile de producție de pe platforma siderurgică a Combinatului „Liberty” Galați, rămas singurul producător de oțel din România.

Cei 3.800 de angajați ai combinatului și-au încasat salariile, cu întârzieri de două săptămâni, dar nu întârzierea salarială îi aduce la exasperare, ci faptul că nu înțeleg cât va mai dura această situație aberantă, să fie plătiți fără să facă nimic și din moment ce reprezentanții administrației tac în legătură cu posibila reluare a producției se tem că își vor pierde locurile de muncă.

„Situația din combinat este destul de încordată. Informațiile în legătură cu viitorul acestei companii sunt destul de volatile, într-o permanentă dinamică. Faptul că nu e nimic concret, creează îngrijorare. Vorbim de 3.800 de angajați în acest moment, dar vă dați seama că vorbim și despre familiile acestora.

Salariile sunt plătite la zi, numai că finanțarea insuficientă pe care o avem ne periclitează pe viitor plățile în ceea ce privește beneficiile salariaților conform contractului colectiv de muncă”, ne-a declarat Radu Nelu, președintele Sindicatului „Metalurgistul” de pe platforma siderurgică.

Falimentul a fost evitat prin concordat, iar ministrul Economiei a promis că „Liberty” va fi salvat prin programul „ReArm  Europe”

Combinatul era în pragul falimentului încă din 2024, când era necesară o sumă de 450 de milioane de euro pentru relansarea producției și plata datoriilor. Situația combinatului s-a agravat din cauza problemelor financiare ale Grupului „Liberty Steel”, din cadrul Grupului „GFG Alliance”, controlat de omul de afaceri Sanjeev Gupta.

La începutul lunii martie, administrația combinatului a obținut aprobarea Tribunalului Galați pentru intrarea în procedura de concordat preventiv, o măsură de evitare a falimentului. Procedura este implementată de firmele „EuroInsol” și „Sierra Quadrant”, care au întocmit un plan de restructurare.

După două spătămâni, ministrul Economii, Bogdan Ivan anunța că „Liberty” Galați va fi salvat de alocarea a 350 milioane de lei în contextul lansării Programului „ReArm Europe”, pentru că la Galați vor fi produse oțeluri speciale pentru patru uzine din industria de apărare, Carfil, Cugir, Sadu și Dragomirești.

Dar în pofida acestor garanții nu se întâmplă nimic concret. „EuroInsol” și „Sierra Quadrant” promiteau că Furnalul 5 va fi pus în funcțiune pe 14 aprilie, dar a trecut și 14 mai și nu s-a întâmplat nimic.

Sindicatele au invitat siderurgiștii la o dezbatere despre situația companiei și drepturile prevăzute în CCM în caz de faliment

Mai multe sindicate de pe platforma „Liberty” au invitat siderurgiștii la o dezbatere despre situația actuală și viitorul companiei, dar și despre drepturile de care ar beneficia conform Contractului Colectiv de Muncă în cazul intrării în faliment:

„Scopul acestei întâlniri este de a ne informa referitor la ceea ce înseamnă concordatul, insolventa, falimentul și în cele din urmă care sunt șansele noastre să mai beneficiem din drepturile prevăzute în actualul CCM și chiar în cazul cel mai trist, cel al falimentului.

Vor fi prezenți specialisti în domeniul legislației muncii care vă vor sta la dispoziție pentru a răspunde întrebărilor”, se spunea în anunțul liderilor sindicali.

La dezbatere au participat lideri de la Sindicatul Liber „Solidaritatea”, Sindicatul „Metalurgistul”, Sindicatul ULP, Sindicatul Muncitorilor, considerate sindicate nereprezentative de către conducerea „Liberty”, dar au lipsit liderii Sindicatului Siderurgistul AMG, care este reprezentativ. La ședință a participat și Doru Puiu, președintele Federației Naționale Sindicale Solidaritatea – Metal, afiliată la Cartel Alfa.

Mărturisirea unui siderurgist: „Sunt mai obosit decât atunci când munceam, pentru că te macină gândurile”

Unul din angajații  care au participat la dezbaterea organizată de sindicate, macaragiu la „Expediții”, ne-a declarat că această situație, în care își primește salariul fără să lucreze, este mai stresantă decât perioada în care combinatul mergea bine și se lucra sub presiune, pentru că era foarte mult de lucru.

„Eu, ca macaragiu, mă urc și verific, că așa vor șefii. Verificăm macaralele, ca să fie funcționale. Nu e front de lucru. Nimic. Pur și simplu, stăm. Acum sunt mai obosit decât atunci când munceam, pentru că te macină gândurile.

Când mergea combinatul, luam și pastile de tensiune. Noi, la expediții, încărcam în camioane și în vagoane tabla produsă în combinat. Acum, e gol, tot. Îi zero!”, spune Marian Hâncu, care lucrează în combinat de 30 de ani.

Nici salariile nu sunt foarte mari, cum se spune. Marian are un salariu de 3.500 de lei. Ar putea să câștige un salariu mai mare la altă societate, dar siderurgiștii sunt atașați de fostul „Sidex”, care a fost o legendă a siderurgiei românești, producând în 1988 peste 7,6 milioane de tone de oțel, nu 2,2 milioane tone, în prezent.

Sunt două scenarii. Unul dintre ele înseamnă desființarea industriei siderurgice din România

Potrivit liderilor sindicali, în acest moment sunt pe masă două scenarii, primul dintre acestea fiind reluarea activității. Al doilea scenariu este cel al intrări în faliment, care ar însemna desființarea industriei siderurgice din România.

„Scenariile care se iau în calcul sunt două: unul pozitiv, că e posibil să funcționeze, deoarece Linde Gas a dat drumul la oxigen, Furnalul 5 este pregătit pentru pornire și așteptăm materia primă ca să putem da drumul la furnal. Ne-au spus că e posibil la sfârșitul lunii.

Al doilea scenariu poate fi varianta pe care noi am luat-o în calcul ca orice familie care vede că i se termină bugetul. Al doilea scenariu poate fi și falimentul, dar eu nu am invitat oamenii să-i informez că vom ajunge în faliment, ci ca să fim pregătiți în cazul în care vine acest tăvălug peste noi, noi neștiind ce înseamnă faliment”,  ne-a declarat Ilinca Diaconu, președintele Sindicatului Liber „Solidaritatea”, care face parte din Federația Națională Solidaritatea – Metal.

În primul scenariu, cel „pozitiv” nu mai are nimeni încredere. Liderul Sindicatului „Metalurgistul”, Radu Nelu spune că Furnalul 5, singurul funcțional, ar trebui pus în funcțiune la sfârșitul lunii, dar nu există nicio garanție în această privință, pentru că au mai fost depășite 4-5 termene de repornire a furnalului:

„La momentul acesta sunt oprite toate capacitățile de producție. Preconizăm o repornire a Furnalului 5 la sfârșitul aceste luni, iar dacă reușim să pornim furnalul să încercăm să pornim și celelate capacități de producție. Sunt informații pe care le-am aflat ieri de la un director. Nu putem avea certitudine 100%, pentru că de-a lungul acestui an în care am oprit capacitățile de producție au fost foarte multe discuții care nu s-au concretizat”

Siderurgiștii protestează și pentru plata salariilor la timp, dar viitorul combinatului îi interesează mai mult

Angajații combinatului au ajuns la exasperare, pentru că nu le spune nimeni, nimic, despre viitorul combinatului. Au protestat pentru că nu și-au primit salariile înainte de Paște, dar până la urmă protestul s-a transformat în unul în care salariile contau mai puțin și au cerut să li se spună clar care sunt perspectivele combinatului.

„În acest moment, suntem într-o situație de incertitudine. Salariații sunt îngrijorați de mai multă vreme, dar în condițiile în care s-a intrat în această procedură de concordat și zvonurile sunt din ce în ce mai grave, au devenit și mai îngrijorați.

Conducerea combinatului nu ne transmite nimic. La ultima întâlnire pe care am avut-o, în forță, când a fost un mic protest pentru întârzierea plății salariilor, au ieșit o parte din oficialii companiei și au spus că nu au ce să ne transmită, în afară de faptul că vor plăti salariile.

Am fost impresionată, pentru că salariații care s-au adunat în fața turnului administrativ strigau <<domnilor, vrem o speranță, vrem informații, vrem să știm încotro o luăm, pentru că avem familii, avem rate >>”,  spune Ilinca Diaconu, lidera Sindicatului Liber „Solidaritatea”.

Pe surse, în planul de restructurare al „Liberty” Galați e prevăzută o reducere de personal de 15%

Pe data de 21 mai e fixat un nou termen la Tribualul Galați în dosarul procedurii de concordat preventiv a combinatului. Deocamdată nu se știe ce cuprinde Planul de restructurare realizate de Euro Insol și Sierra Quadrant.

Dar unele informații au juns în presă, pe surse. Conform acestor informații, date publicității de europalibera.org, Combinatul Siderurgic „Liberty” înregistra pe 28 februarie 2025 datorii de 2,64 miliarde lei, adică 528 milioane euro.

În prezent, combinatul are 3.849 de angajați salariați activi, alți 82 de angajați detașați, dar și 508 salariați de la o altă companie a Grupului „Liberty Steel”, de la uzina „Liberty Liege”, intrată în faliment.

Planul de restructurare prevede că în cursul anului 2025, numărul de angajați ai Combinatului „Libery” Galați se va reduce la 3.401, prin pensionări și acțiuni de optimizare a ariilor funcționale. Astfel, până la sfârșitul anului 2025 numărul angajaților va fi redus cu 15%. Dar asta numai în cazul că mai poate fi salvat.