Situație „inedită”? Cum au ajuns o treime din vacile, oile și caprele din Bulgaria să nu existe!

Publicat: 11 nov. 2021, 21:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Situație „inedită”? Cum au ajuns o treime din vacile, oile și caprele din Bulgaria să nu existe!

Aproximativ 30% din cirezile din Bulgaria sunt înregistrate doar pe hârtie, iar fermierii care au făcut acest lucru au încasat subvenții de milioane de leva. Anunțul a fost făcut de ministrul bulgar al agriculturii, Hristo Bozukov.

Astfel, în ultimii ani s-au irosit subvenții de milioane de leva. Acest lucru a fost anunțat pe BNR de ministrul bulgar al agriculturii, Hristo Bozukov. Ministrul a subliniat că, cu cât verificările la cirezile din Bulgaria se aprofundează, cu atât mai multe animale virtuale ies ca fiind înregistrate de fermieri. Toate semnalele sunt verificate de Fondul de Stat pentru Agricultură și Agenția Bulgară pentru Siguranța Alimentelor (ABSA) și toți contravenienții vor fi sancționați, după cum notează publicația bulgară Sega, potrivit Rador.

Primele controale au depistat peste 560 de animale inexistente

Numărul de bovine, ovine și caprine din Bulgaria pentru care se solicită sprijin depășește 1,46 milioane, potrivit ultimului raport agricol pentru anul 202030% reprezintă aproximativ 400.000 de animale inexistente, care înmulțite cu banii pentru sprijinul condiționat reprezintă câteva zeci de milioane de leva pe an numai în cadrul acestei scheme.

În luna octombrie, primele controale au depistat peste 560 de animale inexistente în doar zece ferme verificate, pentru care administrația primise semnale de la localnici. Autoritățile au anunțat că aceștia nu vor primi subvențiile pentru 2021 și nici în următorii 3 ani. Ministrul interimar al agriculturii a anunțat și încălcări îngrijorătoare în activitățile ABSA. Auditul Agenției, efectuat de Inspectoratul de la Minister, a fost finalizat și Bozukov se va adresa parchetului pentru ordine ilegale ale fostului director al ABSA.

Motive neclare

Motivele nu sunt clare, nu există niciun caz pozitiv de salmonella, dar importul este interzis până când vor ieși rezultatele. Acesta este un control ilegal și este o condiție prealabilă pentru practici de corupție ale angajaților de la direcțiile regionale pentru siguranța alimentelor, care au făcut un control oficial al transportului de carne de pasăre din Polonia și importului din terțe state. Faptul că au fost efectuate astfel de controale pentru reținerea importurilor de carne și ouă procoacă anumite suspiciuni”, a spus ministrul. Se așteaptă ca procuratura să investigheze dacă ABSA nu a acționat în beneficiul unor mari producători de carne de pasăre. Alte acțiuni dubioase realizate de ABSA sunt externalizarea activităților către alte laboratoare private, în situația în care agenția poate face analizele în laboratoarele sale.

„Din motive necunoscute, acestea au fost date spre analiză către alte laboratoare, ceea ce a dus la acumularea de datorii de 18 milioane leva către aceste firme. Contractele au fost negarantate financiar și negarantate cu fonduri”, a adăugat Bozukov. Ministrul interimar al agriculturii a anunțat că ABSA face în prezent calcule legate de costurile care îi sunt necesare pentru a prelua de anul viitor controlul fitosanitar la granița cu Turcia. Acesta este realizat în prezent de o firmă privată și a devenit cunoscută drept „băltoaca de aur” din cauza fondurilor uriașe pe care statul i le alocă. „Nu există nicio modalitate de a opri activitatea companiei în acest moment, contractul acesteia expiră anul viitor”, a spus Bozukov.