SJU Suceava nu mai are paturi libere la ATI. Spitalul Rădăuţi nu are locuri libere pentru pacienţi COVID

Publicat: 20 ian. 2021, 15:17, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19 , ? cititori
SJU Suceava nu mai are paturi libere la ATI. Spitalul Rădăuţi nu are locuri libere pentru pacienţi COVID
100 de noi paturi pentru bolnavii de COVID-19

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Suceava nu mai are paturi libere pentru terapie intensivă pentru pacienții infectați cu coronavirus. Conform Prefecturii Suceava, 90 de persoane sunt internate în stare severă și gravă.

Spitalul Municipal Rădăuţi nu mai are paturi libere pentru pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dar nici în secţia ATI destinată aceleiaşi patologii.

Potrivit Prefecturii Suceava, din totalul celor 556 de pacienţi internaţi în SJU, 210 sunt diagnosticaţi cu COVID-19, alţi 44 sunt în zona tampon şi 302 pacienţi sunt cu afecţiuni non-COVID-19.

Din totalul pacienţilor cu COVID-19 din SJU Suceava, şapte prezintă forme uşoare, 113 au forme medii ale bolii, 70 prezintă forme severe, iar 20 cu forme grave sunt internaţi în secţia ATI, cinci fiind ventilaţi non-invaziv şi patru intubaţi ventilaţi invaziv.

SJU Suceava nu are paturi disponibile pentru pacienţii cu COVID-19 la unitatea ATI, sunt 28 de ventilatoare libere, dintre care 11 pentru pacienţii cu această patologie.

La Spitalul Municipal Rădăuţi sunt internaţi 95 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 19 cu forme grave şi doi în stare critică, la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internaţi 17 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, la Spitalul Municipal Vatra Dornei sunt 18 pacienţi cu COVID-19, dintre care şase cu forme grave, la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului sunt internaţi 29 de pacienţi cu COVID-19, iar la Spitalul Boli Cronice Siret sunt 18 pacienţi cu COVID-19, conform Agerpres.

Numărul total de persoane testate în judeţ, până în prezent, este de 119.709, în ultimele 24 de ore fiind testaţi 1.134 de cetăţeni.

În judeţul Suceava sunt, în prezent, 1.459 de cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 în evoluţie.