Slujbă de sfințire la Biserica Domnească ”Sfântul Anton” – Curtea Veche, după înnoirea pardoselii și a sistemului de încălzire

Biserica Domnească ”Sfântul Anton” – Curtea Veche a fost sfințită duminică, odată cu finalizarea lucrărilor de schimbare a pardoselii și a sistemului de încălzire. Sfânta Liturghie și slujba de sfințire prin stropire cu agheasmă a fost oficiată de episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanu.

Lucrările realizate au vizat instalarea unui sistem de încălzire prin pardoseală și schimbarea pardoselii cu una din marmură de înaltă calitate.

Părintele Gheorghe Zaharia, parohul bisericii ”Sf.Anton –  Curtea Veche”, a precizat că, după mai multe lucrări efectuate în interior și exterior, a venit rândul schimbării pardoselii, mai ales că cea veche ”se deteriorase foarte mult, foarte multe dintre plăci erau sparte”, transmite Basilica.ro.

”Acum noi am făcut o pardoseală nouă, din marmură, cu o configuraţie nouă şi, odată cu schimbarea acesteia, am prevăzut şi am instalat încălzire sub pardoseală – tehnica aceasta nouă – pentru a asigura un confort termic pentru credincioşii care vin la Sfânta Biserică”, a explicat părintele Gheorghe Zaharia.

Parohia ”Sf. Anton – Curtea Veche”, ridicată în 1559, în timpul domnitorului Mirca Ciobanul, este cea mai veche din București.

Biserica a trecut prin mai multe intervenții majore: în 1715, 1847 și ”poate cea mai importantă de la construcția ei este aceea solicitată de Nicolae Iorga, în 1926 și până în 1935”. De atunci și până acum nu au mai fost efectuate lucrări majore”.

”În ultimii ani am avut lucrări însemnate, am început cu uşa de la Sfântul Altar, că nu avea prevăzută, am continuat cu placa de la Sfântul Altar care se deteriorase, am trecut apoi la restaurarea picturii, la restaurarea catapetesmei, am trecut la exterior şi am restaurat biserica şi am consolidat-o, am restaurat şi consolidat clopotniţa, am trecut apoi la Muzeul Parohial”, a explicat părintele paroh, care a menţionat că poate cea mai importantă lucrare a fost podiumul pentru oficierea slujbelor în aer liber”,  spune părintele paroh. În biserica domnească se găsește racla cu un fragment din moaștele ocrotitorului spiritual, Sfântul Antonie cel Mare, precum și o icoană făcătoare de minuni a Cuviosului, a precizat părintele Zaharia.

În 2017, Biserica ”Sf. Anton” – Curtea Veche s-a îmbogățit cu o părticică din moaștele Sfântului Antonie cel Mare adusă de la Biserica abaţiei Sfântul Antonie din regiunea franceza Dauphiné, locaş situat la 60 kilometri de oraşul Grenoble.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...