Șoc la Paris: A căzut celebra morișcă de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge

Publicat: 25 apr. 2024, 15:09, de Cristian Matache, în Internațional , ? cititori
Șoc la Paris: A căzut celebra morișcă de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge

Emblematica morișcă de vânt ce decora celebrul cabaret parizian Moulin Rouge, situat în renumitul cartier Pigalle, a suferit un incident neașteptat.

 

Palele morișcii de vânt care decorează cabaretul parizian Moulin Rouge, unul dintre cele mai faimoase simboluri din capitala Franței, s-au prăbușit, au declarat pompierii, cu doar câteva luni înainte ca Parisul să găzduiască Jocurile Olimpice.

Pompierii din Paris au anunțat că nu există riscul unei prăbușiri ulterioare, după incidentul petrecut peste noapte.

„Din fericire, acest lucru s-a întâmplat după închidere”, a declarat pentru Agence France-Presse un oficial al Moulin Rouge, sub condiția anonimatului. „Echipele tehnice ale cabaretului verifică în fiecare săptămână mecanismul morii de vânt și nu au observat nicio problemă”, a spus sursa, adăugând că nu există mai multe informații cu privire la motivul prăbușirii.

Potrivit pompierilor, aceasta este prima dată când se întâmplă un astfel de accident de la deschiderea cabaretului, pe 6 octombrie 1889. Imagini postate pe rețelele de socializare arată aripa morii de vânt căzută pe strada de jos, cu unele dintre pale ușor îndoite.

Moulin Rouge, situată la poalele dealului Montmartre din nordul Parisului, este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din oraș și este cunoscut drept locul de naștere al dansului can-can. Singurul accident grav de la acest local a fost un incendiu izbucnit în timpul unor lucrări în 1915, care a forțat închiderea sa pentru nouă ani.

Tourists stand in front of the Moulin Rouge lit up at night