Șoferi, barmani sau coafeze? Joburile cu cea mai mare creștere a numărului de angajați în Europa

Ajutoarele la prepararea produselor alimentare, lucrătorii în servicii personale, precum șoferi, barmani, coafeze, precum și specialiștii IT sunt ocupațiile care au înregistrat cea mai mare creștere a numărului de angajați în Europa.

A doua cea mai mare creştere, 15,6%, a fost la categoria lucrătorilor în servicii personale (însoţitori de zbor, şoferi, ghizi, bucătari, chelneri, barmani, coafeze, asistenţi în îngrijirea frumuseţii, supraveghetori de clădiri şi gospodării). În primul trimestru din 2022, în această categorie erau 7,6 milioane de angajaţi.

Există două categorii profesionale cu o creştere de 9%

Pe locul trei se află specialiştii din tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, cu o creştere de 9,6% între primul trimestru din 2021 şi perioada similară din 2022, de la aproape 4,1 la aproape 4,5 milioane de persoane.

Există două categorii profesionale cu o creştere de 9% a numărului de angajaţi între primul trimestru din 2021 şi perioada similară din 2022: specialişti în domeniul juridic, social şi religie (9,4%), şi managerii în industria ospitalităţii, retail şi alte servicii (9,1%). În primul trimestru din 2022, în aceste categorii erau 3,5 milioane şi, respectiv, 2,4 milioane de angajaţi.

Urmează specialiştii cu funcţii administrative şi comerciale (7,4%), artizani şi angajaţi ai centrelor de print (6,7%), tehnicieni în informaţii şi comunicaţii (5,9%), specialişti în ştiinţe şi inginerie (5,7%) şi conducători de unităţi economico-sociale (5,3%).

În contrast, cel mai semnificativ declin între primul trimestru din 2021 şi perioada similară din 2022 s-a înregistrat în cazul muncitorilor necalificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit (minus 12,6%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Atac cu 130 de rachete în Tel Aviv. Ambasadorul Israelului în...

Ploaie de rachete lansate din Fâşia Gaza spre metropola israeliană Tel Aviv. Mişcarea islamistă Hamas a anunţat marţi seara că a lansat 130 de...

India va depăși China la numărul de locuitori, în acest an

India ar putea fi țara cea mai populată din lume până la mijlocul acestui an, depășind China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit...