Solstiţiul de iarnă: Momentul magic în care se deschid cerurile. Ce e bine să faci și ce nu

Publicat: 22 dec. 2021, 00:03, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Solstiţiul de iarnă: Momentul magic în care se deschid cerurile. Ce e bine să faci și ce nu

21 decembrie – ziua Solstițiului de iarnă – este cea mai scurtă zi a anului 2021, iar timp de trei luni, până la echinocțiul de primăvară, durata de lumină începe să crească treptat până ce va deveni egală cu noaptea.

Potrivit folclorului românesc, pe 21 decembrie, în ziua solstițiului de iarnă, răul și binele se bat. Cerurile se deschid, dar la fel și străfundurile. În noaptea solstițiului de iarnă, oamenii trebuie să gândească pozitiv și să-și îndrepte toate rugile către cer. Cei care vor gândi negativ pe toată durata zilei, vor avea parte de greutăți în tot anul 2022. 

Oamenii urcau pe munte cu torțele aprinse

Tradiția mai spune că, pe 21 decembrie, oamenii urcau pe munte cu torțele aprinse pentru a întâmpina răsăritului soarelui, apoi se rugau și făceau petreceri în jurul focului, lucru care se mai păstrează în unele sate din România. De asemenea, în trecut, de solstițiul de iarnă oamenii sacrificau animale. Această practică a fost ulterior înlocuită cu sacrificarea simbolică a unui stejar sau brad, care era tăiat și apoi ars.

Nu în ultimul rând, pe 21 decembrie, în ziua solstițiului de iarnă, nu este bine să fii singur, de aceea trebuie să ai grijă să ai pe cineva alături.