Solstițiul de vară 2021. Astăzi este cea mai lungă zi din an

Solstițiul de vară are loc în România în data de 21 iunie 2021, la ora 06:32. Se consideră că 21 iunie este cea mai lungă zi din an.

Acesta este momentul în care începe vara astronomică. Google  marcat momentul printr-un „doodle” interactiv dedicat acestei zile.

Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mică, respectiv la cea mai mare înălţime faţă de Ecuator.

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei iluminate de Soare începe să scadă, iar cea a nopţii să crească, timp de şase luni, până la 21 decembrie, când este momentul solstiţiului de iarnă.

În emisfera sudică a Pământului, fenomenul se derulează în sens invers.

Solstițiul de vară (respectiv de iarnă) nu se produce în fiecare an la aceeași dată și la aceeași oră. Anul acesta, solstițiul de vară coincide cu a doua zi de Rusalii.

Ce se întâmplă la solstițiu

Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereștri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

La momentul solstițiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27′ distanță unghiulară nord față de Ecuatorul ceresc, el descriind mișcarea diurnă pe un cerc paralel cu Ecuatorul, numit Tropicul racului. La solstițiul de vară, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°, explică www.astro-urseanu.ro.

Denumirea de solstițiu („Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcarii Soarelui în raport cu declinațiile acestuia.

Crește ziua

Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore și 32 de minute, durata nopții fiind de numai 8 ore și 28 de minute.

Din același motiv, și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate (țările nordice), crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopți albe”.

Cu toate acestea, fenomenul nu va dura doar o zi, respectiv o noapte. Cel mai târziu apus de Soare se va produce în perioada 24 iunie – 01 iulie, când acesta va apune la ora 21:04, pentru București. Zilele în care se produce cel mai târziu apus sunt aceleași și pentru alte regiuni ale țării, cu toate că diferă orele de apus/răsărit.

La București, cele mai scurte nopți vor fi între 19 și 24 iunie și vor avea o durată de 8 ore și 28 de minute.

În plus, pe 25 iunie se produce faza de Lună Plină, la ora 05:42. În nopțile de 24, 26 și 26 iunie Luna va părea plină pentru cei care o văd cu ochiul liber.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Piedone i-a trimis pe locuitorii din Sectorul 5 la un consult medical gratuit

Piedone i-a trimis pe locuitorii din Sectorul 5 la un consult...

Primarul Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone a înmânat trimiteri pentru un consult medical gratuit la Clinica Sfântul Andrei, din Primăria Capitalei. Edilul a fost...
Nicolae Ciuca se pregateste sa candideze pentru Cotroceni

Nicolae Ciucă se pregătește să candideze pentru Cotroceni. ”Lucrăm la acest...

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, se pregătește intens pentru alegerile prezidențiale, unde vrea să fie candidat din partea liberalilor. A recunoscut chiar purtătorul de cuvânt...