Soluţii de finanţare pentru Autostrada Nordului

Publicat: 06 apr. 2024, 13:24, de Bogdan Radulescu, în Ultimă oră , ? cititori
Soluţii de finanţare pentru Autostrada Nordului

Ministerul Transporturilor caută în continuare soluții de finanțare pentru Autostrada Nordului. În acest moment,construirea drumurilor de mare viteză nu beneficiază de fonduri nici prin PNRR şi nici de bani din alte proiecte europene.

Pentru a construi Autostrada Mordului, Ministerul Transporturilor a luat din nou în calcul varianta parteneriatului public-privat. Acesta ar putea fi o soluţie, dar ea presupune plata unei taxe de acces pe drum. Ministerul Transporturilor a anunțat că aceasta ar putea totuși fi o posibilă soluție pentru proiectul de construcție Autostrada Nordului, legătura dintre Transilvania şi Bucovina prin Baia Mare-Cluj-Bistriţa-Suceava, cu o lungime de peste 300 de km sau drumul expres Tişiţa-Albiţa, cu o lungime de 160 de km.

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus că sunt în România anumite drumuri considerate prioeritare și care au nevoi rapidă de o finanțare, alta decât cea din PNRR.

  ”Autostrada Nordului, dacă vorbim de la Suceava să mergi spre Bistriţa şi spre Cluj, de asemenea, e foarte importantă, chiar dacă nu e culoar european. Toate acestea trebuie să îşi găsească finanţare. Am schimbat, la sfârşitul anului trecut, inclusiv Legea parteneriatului public-privat, e o lege care ne va oferi soluţii pentru proiecte de infrastructură care în acest moment nu sunt prinse, de exemplu, în PNRR”, a precizat Grindeanu.

Deși a fost promulgate de  Klaus Iohannis, legea privind construirea Autostrăzii Nordului, proiectul întâmpină tot felul de blocaje administrative. Atât Autostrada Nordului, cât şi drumul expres Tişiţa-Albiţa sunt în acest moment în etapa realizării studiilor de fezabilitate, dar mult întârziate pe unele segmente