SONDAJ CURS: de Crăciun, românii nu mai așteaptă daruri, ci salvatori.

Iar cum Moș Crăciun e, totuși, ocupat cu lucruri serioase, încrederea publică se mută spre un Moș imaginar, solemn, fără adresă clară și fără urme administrative. Un Moș care n-a guvernat, n-a semnat nimic, n-a tăiat pensii și n-a explicat bugete. Un Moș perfect, tocmai pentru că nu există.

Sondajul CURS de final de an nu e despre politicieni, ci despre dorința colectivă de a crede că undeva, dincolo de realitatea frustrantă, există cineva care „știe”, „vede” și va pune ordine. Chiar dacă acel cineva e, de fapt, o proiecție.

Ce ne spun, de fapt, cifrele din sondajul CURS

Rezultatele sunt, pe hârtie, șocante:

• Călin Georgescu – 40% încredere
• George Simion – 37%
• Nicușor Dan – 35%
• Ciprian Ciucu – 27%
• Ilie Bolojan – 25%
• Sorin Grindeanu – 25%
• Diana Șoșoacă – 16%
• Dominic Fritz – 15%
• Anamaria Gavrilă – 12%

Primul lucru important: nu vorbim despre intenție de vot, ci despre încredere. Asta schimbă radical cheia de lectură.

Încrederea este emoțională, difuză, vag morală. Nu cere program, nu cere coerență, nu cere competență demonstrată. Cere narațiune, sentiment, proiecție.

Iar aici începe povestea.

De ce stă Călin Georgescu atât de sus: anatomia unui miraj

Ascensiunea lui Călin Georgescu nu este un accident, nici o „prostie a poporului”, cum se grăbesc unii să spună. Este rezultatul unei construcții perfecte pentru un climat social obosit, frustrat și dezamăgit.

1. Omul fără urme vizibile

Georgescu are un avantaj uriaș: nu a guvernat, nu a administrat, nu a semnat bugete, nu a tăiat panglici.
Într-o Românie în care fiecare decizie publică lasă sânge pe pereți, omul fără urme pare curat.

Pentru foarte mulți români, asta se traduce simplu:

„N-a avut timp să ne dezamăgească.”

2. Discursul „în afara sistemului”, dar cu hainele sistemului

Georgescu joacă un rol extrem de eficient: anti-sistem cu vocabular de sistem.

Nu urlă ca Șoșoacă.
Nu bate masa ca Simion.
Nu intră în glume sau ironii.

Vorbește calm, aproape hipnotic, cu fraze lungi, solemne, cuvinte mari: ordine, națiune, destin, resurse, echilibru, suveranitate.

Este, pentru mulți, vocea adultului serios într-o lume de scandalagii.

3. Dorința de „mână forte” fără sânge pe ecran

Românii sunt obosiți de haos, dar nu vor (încă) dictatură explicită. Vor ceva intermediar:
autoritate morală, nu baston.

Georgescu livrează exact asta:

• nu amenință,
• nu înjură,
• nu promite execuții publice,

dar sugerează constant că „lucrurile trebuie puse în ordine”.

Pentru o societate dezamăgită de Justiție, de politică, de instituții, asta sună periculos de bine.

De ce Nicușor Dan e jos, deși e sus

Paradoxal, Nicușor Dan stă foarte bine – și totuși, pentru funcția pe care o ocupă, stă slab.

Explicația e simplă și crudă:
Nicușor Dan guvernează realitatea, iar realitatea e neplăcută.

El nu promite miracole, nu vorbește despre „renașteri”, nu oferă iluzii. Vorbește despre:

• proceduri,
• instituții,
• limite,
• compromisuri.

Într-o țară care vrea povești, asta sună ca un manual de matematică citit la petrecere.

De ce suveraniștii cresc în „încredere”, dar nu neapărat în vot

Un detaliu extrem de important, pe care multă lume îl ignoră:
încrederea nu se traduce automat în vot.

Suveraniștii cresc în încredere pentru că:

• oferă explicații simple,
• identifică vinovați clari,
• promit resetări totale.

Dar votul cere organizare, disciplină, prezență. Acolo lucrurile se mai sparg.

Deocamdată, însă, încrederea e combustibilul. Iar rezervorul lor e plin.

Ce spune acest sondaj despre România, nu despre politicieni

Acest sondaj nu vorbește, în esență, despre Georgescu, Simion sau Nicușor Dan.
Vorbește despre o societate care nu mai are răbdare cu nuanțele.

România de azi:

• vrea sens,
• vrea explicații,
• vrea ordine,

chiar cu riscul de a înghiți povești periculoase.

Călin Georgescu nu e cauza.
Este simptomul.

Și dacă sistemul – politic, juridic, administrativ – nu produce rapid dreptate vizibilă, corectitudine clară și rezultate care se simt, nu doar se discută, atunci astfel de figuri vor continua să urce.

Nu pentru că sunt geniale.
Ci pentru că vidul e imens.