SONDAJ: Românii vor să se odihnească mai mult în 2022

Un sondaj BestJobs arată că mulți dintre angajații din România vor să îşi rezerve în acest an mai mult timp pentru odihnă. Asta în condițiile în care 2021 s-a dovedit a fi un an în care nivelul de stres şi volumul de muncă au fost mai ridicate decât înainte.

Anul acesta, sunt 15 zile libere legale, dintre care 9 sunt în cursul săptămânii şi, pentru a câştiga mai mult timp pentru recreere, 55% dintre angajaţii care beneficiază de zile libere cu ocazia sărbătorilor legale au declarat că îşi vor lua zile libere suplimentare, acolo unde se poate, pentru a face punte cu weekend-ul.

„În 2022, mulţi angajaţi români vor să îşi rezerve mai mult timp pentru odihnă, după un 2021 în care nivelul de stres şi volumul de muncă au fost mai ridicate decât înainte. Anul acesta, sunt 15 zile libere legale, dintre care 9 sunt în cursul săptămânii. Pentru a câştiga mai mult timp pentru recreere, 55% dintre angajaţii care beneficiază de zile libere cu ocazia sărbătorilor legale au declarat că îşi vor lua zile libere suplimentare, acolo unde se poate, pentru a face punte cu weekend-ul. Peste 39% dintre angajaţi au în plan să folosească zilele libere legal din acest an pentru relaxare, iar alţi 12% vor profita să rezolve diferite probleme personale sau administrative de care nu se pot ocupa în zilele de lucru. Doar 18% au spus că sunt nevoiţi să lucreze şi în acele zile”, arată sondajul BestJobs.

În 2021, doar jumătate dintre români şi-au folosit integral zilele de concediu. Dintre cei care au rămas cu zile de concediu nefolosite, 20% mai au sub 5 zile, iar 16% între 6 şi 10 zile. 3% dintre ei plănuiesc să ia banii pe ele, iar alţi 3% nu au încă niciun plan pentru acestea.

Totodată, 61% dintre angajaţi plănuiesc să îşi ia anul acesta toate zilele de concediu, 9% au de gând să mai păstreze din ele, în timp ce 30% nu şi-au făcut încă planuri de concediu.

„2021 a fost greu pentru cei mai mulţi dintre angajaţi, fiind un an în care economia a revenit puternic spre nivelul de dinainte de pandemie, după un 2020 foarte complicat pentru toată lumea. În plus, pe fondul restricţiilor generate de pandemia COVID-19 şi al incertitudinilor privind cerinţele de călătorie, anul trecut, mulţi angajaţi au preferat să muncească mai mult şi să nu-şi ia toate zilele liber. Odihna este însă esenţială pentru sănătate, iar un ritm foarte intens de lucru nu poate fi menţinut mult timp fără efecte negative în ceea ce priveşte sănătatea fizică şi psihică”, spune Ana Vişian, marketing manager BestJobs România.

Nevoia de relaxare se simte clar în acest an, în contextul în care 42% dintre români au declarat că îşi vor lua cel puţin 10 zile legate pentru concediul din acest an, iar 40% vor uni între 5 şi 10 zile. În plus, doar 3% spun că îşi vor lua mai puţin de 5 zile.

Totodată, cei mai mulţi dintre români (76%) plănuiesc să îşi rezerve cele mai multe zile de concediu pentru perioada verii, 9% în perioada sărbătorilor, iar 6% preferă să îşi ia mai puţine, dar mai des.

Problema unui volum mare de muncă rămâne încă prezentă, în condiţiile în care 42% nu sunt siguri dacă volumul de muncă le va permite să îşi ia concediul dorit.

În ceea ce priveşte restricţiile din partea angajatorului, 45% dintre angajaţi vor avea în vedere să nu îşi ia concediu în aceeaşi perioadă cu colegii din echipă sau de pe proiect, 21% vor trebui să fie atenţi la perioada în care îşi iau zilele libere, iar 9% vor avea grijă la durata concediului.

Sondajul BestJobs a fost realizat în perioada 7-20 ianuarie 2022, pe un eşantion de 761 de utilizatori de internet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole