Sorin Cârțu acuză că vaccinul anticoronavirus i-a distrus sistemul imunitar

Publicat: 25 feb. 2023, 13:30, de Florentin Lucaniuc, în SPORT , ? cititori
Sorin Cârțu acuză că vaccinul anticoronavirus i-a distrus sistemul imunitar

Președintele Universității Craiova acuză că vaccinul anticoronavirus i-a distrus sistemul imunitar. Cârțu spune că a fost obligat să se vaccineze și că în ultimii doi ani a răcit de extrem de multe ori.

Nu înțeleg cum putea să intre lumea la pușcărie, că instigă la violență, când spuneau unii că e un virus făcut de om, iar acum să le dai dreptate ălora. Nu se ia niciun fel de măsură! Ce-a făcut, mă, a plecat cu eprubeta în buzunar la întâlnire?!

Eu cred că totul a fost premeditat. De doi ani, sunt mai slăbit în privința sistemului imunitar. De la vaccin. Dacă nu eram angajat la club și prin natura meseriei, nu aș fi făcut vaccinul, a spus Cârțu citat de GSP. Culmea e că antrenorul se numără printre cei care au susținut vaccinarea în masă, ba chiar le cerea românilor să lase scepticismul și figurile la o parte și să se vaccineze ca să salveze vieți și să scăpăm de pandemie.

În 2019 Cârtu cerea vaccinarea pentru toți bugetarii:

„Apropo de amânări, mie mi se pare normal să amâne dacă sunt bolnavi de COVID-19, dar dacă nu sunt bolnavi de COVID, cum să amâni meciul din cauza accidentărilor?

Vizavi de vaccinați, nevaccinați, având în vedere tot ce se întâmplă de vreo doi ani încoace, e mult mai bine dacă ești vaccinat, se observă acest lucru. Nu înțeleg de ce reticența asta. Cei contra vaccinării sunt așa din cauza fake-urilor. Mie mi se pare o greșeală la nivel de stat. Statul este preocupat pentru a opri pandemia asta, iar toți bugetarii trebuie să fie vaccinați. Nu-l primești la muncă, iar dacă stă acasă nu trebuie plătit.

De vină este și clerul, partea asta cu popii, sunt foarte mulți oameni apropiați, care cred în asta. Medicii, profesorii n-ar trebui să se prezinte într-un loc fără să fie vaccinați”, a declarat Sorin Cârțu, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.