Sorin Grindeanu: Guvernul Bolojan a încetinit investițiile în autostrăzi și proiectele majore
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a lansat un atac politic dur într-o intervenție la Digi24, afirmând că ritmul investițiilor majore, în special al autostrăzilor, a fost încetinit din cauza lipsei de predictibilitate financiară a Guvernului condus de Ilie Bolojan. Declarațiile vin pe fondul disputelor tot mai vizibile legate de prioritățile bugetare și reformele economice.
Sorin Grindeanu susține că blocajul nu se datorează capacității firmelor de construcții, ci lipsei de încredere dintre stat și constructori.
Relația stabilă dintre stat și constructori s-a rupt
Acesta a precizat că ritmul alert al lucrărilor din anii trecuți a fost posibil grație unei relații stabile între autorități și companii, relație care, în prezent, s-ar fi deteriorat.
„Orice constructor serios și orice beneficiar serios, care nu-și minte partenerii, trebuie să-i spună clar: domnule, degeaba te pun să lucrezi dacă nu pot să te plătesc în ritmul acesta. Anul trecut n-a mai fost valabil acest lucru”, a precizat Sorin Grindeanu.
El a insistat că firmele de construcții aveau capacitatea tehnică să continue lucrările într-un ritm accelerat.
„Constructorii au putut. Constructorii au putut. În trei ani s-au făcut 400 de kilometri de autostradă.”
Fostul ministru al Transporturilor spune că schimbarea a apărut din a doua jumătate a anului trecut, când plățile nu au mai urmat calendarul stabilit.
„După mai-iunie am văzut o lipsă de predictibilitate pe ritmicitatea în care se plătesc facturile, de exemplu la CNAIR.”
Grindeanu spune că, pe vremea când conducea ministerul, constructorii știau exact ce bani vor primi în fiecare lună.
„Le spuneam în august cât pot plăti, în septembrie cât pot plăti, în octombrie cât pot plăti. Anul trecut nu s-a mai întâmplat asta.”
Incapacitatea de plată duce la încetinirea lucrărilor
Una dintre cele mai puternice acuzații vizează modul în care au fost transmise semnalele publice referitoare la situația financiară a statului.
„Când aude un constructor că România ar putea intra în incapacitate de plată, ce face? Un constructor cu șase mii de angajați – cum are Umbrărescu – ce face? Încetinește”, spune Grineanu, afirmând că tocmai aceste temeri au dus la mișcarea mai lentă a lucrărilor.
PNRR și autostrăzile din Moldova ar putea întârzia
Președintele social-democraților a avertizat că termenul pentru unele dintre proiecte este foarte apropiat și că totul depinde de stabilitatea finanțării.
El a mai precizat că proiectele din PNRR ar trebui să fie prioritatea, fără abandonarea celor din programele operaționale.
Grindeanu a afirmat că și-ar fi dorit ca în acest an să se atingă un record de aproximativ 250 de kilometri de autostradă dați în circulație, conform planurilor pe care le avusese când a plecat de la Ministerul Transporturilor. El a precizat că speră ca, anul acesta, să fie finalizată autostrada până la Pașcani, un tronson al autostrăzii Sibiu-Pitești și celebrul segment dintre Timiș și Hunedoara cu UMB. Grindeanu a subliniat importanța ritmicității plăților și a investițiilor în menținerea unui ritm constant al lucrărilor, menționând că încă nu a văzut bugetul.
Sorin Grindeanu, un adept al investițiilor
Președintele Camerei Deputaților a declarat că poziția sa este constantă: investițiile nu trebuie sacrificate în numele ajustărilor bugetare.
„Eu sunt un adept al investițiilor. Am cerut de fiecare dată bani mai mulți la Ministerul Transporturilor.”
El a amintit că bugetul ministerului Transporturilor crescuse semnificativ în perioada în care era la conducerea acestuia.