Sorin Oprescu, primul interviu din Grecia: Procesul a fost o mascaradă (VIDEO)

Publicat: 02 iun. 2022, 08:36, de Otilia Caloian, în News , ? cititori
Sorin Oprescu, primul interviu din Grecia: Procesul a fost o mascaradă (VIDEO)
Sursa foto: Facebook

Sorin Oprescu a fost eliberat din penitenciarul Korydallos din Grecia şi a oferit primul său interviu, în care a dat foarte multe detalii despre starea sa și planurile sale. Oprescu spune că vrea să trăiască până la momentul când va fi declarat nevinovat.

Sorin Oprescu aşteaptă noul termen de judecată în libertate. Instanța elenă a decis să îl elibereze pe cauțiune. Astăzi el a plătit cauțiunea de 5.000 de euro şi a fost eliberat din penitenciarul Korydallos cu mențiunea că va locui la adresa specificată în documentele predate în cadrul procesului şi nu va părăsi Grecia.

Fostul primar al Capitalei a acordat un interviu pentru Antena 3, după eliberarea din penitenciar.

„Contează faptul că judecătorii au fost duri, dar corecți şi pentru lucrul ăsta eu le mulțumesc. Am început să am foarte mare încredere că pot să mă lupt în continuare pentru că am primit o pedeapsă nemeritată. Da, mai există căi de atac şi ştiu că la vârsta mea şi la afecțiunile pe care le am probabil că mi s-ar aproba lucrurile astea după ce mor. Nu vreau să mor. Eu vreau să trăiesc măcar până în momentul în care pot să demonstrez că nu sunt vinovat şi nu am făcut altceva decât să plătesc din punct de vedere politic anii 2015 şi zăpăceala furibundă încât să dispară tot ce înseamnă clasa politică la momentul respectiv. Este o modalitate pe care eu nu o să o pot să o înțeleg, este o modalitate nemernică să poţi să acuzi oamenii de lucruri pe care nu le-au făcut. Eu nu am fugit nicăieri. Eram aici (n.r Grecia), îmi făceam visul de o viaţă întreagă că atunci când o să ies la pensie o să pot să-mi petrec liniștit zilele pe care le mai am, câte Dumnezeu or fi ele, dar în liniște şi într-o sănătate aparentă, că toţi ne aflăm într-o stare de sănătate aparentă” a declarant Oprescu pentru Antena 3.

Cum a fost prins Sorin Oprescu

„Eram acasă în apartamentul pe care l-am închiriat. Îmi definitivam formele de rezidență începute în urmă cu 6 luni. M-au găsit acasă. Nu m-am ascuns, nu am fugit. Cum să fug? Pentru ce, când tot procesul a fost o mascaradă? Am trăit cu speranța că poate întradevăr se dorește să se afle adevărul.

Dar nu, s-a vrut altceva cu o regie din asta ieftină cu complet de divergența, chestii care au dus la interpretarea şi la copy-paste-ul la ceea ce s-a spus a doua zi după confirmarea arestării în Bucureşti în septembrie 2015 de către Camelia Bogdan. Dacă veți avea curiozitatea veți vedea exact textul. De aia am fost şocat. Le mulțumesc tuturor pentru susținere şi îi asigur că nu o să-i dezamăgesc că au încredere în mine”

În mod sigur, da şi judecătorii şi absolut toţi cei care au fost (n.r la proces) cu următoarea frază: Oprescu nu a avut parte de un proces echitabil pentru că… Şi au dezvoltat teoriile judiciare care să susţină acest lucru”, a mai spus Oprescu.

Interviul video îl puteți urmări AICI.

 

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele