Șoșo și nenea doctorul: urmează sau nu expertiza psihiatrică?

Diana Șoșoacă s-a prezentat luni, 30 martie 2026, la Parchetul General în dosarul în care este anchetată pentru un pachet foarte greu de acuzații, inclusiv propagandă legionară, promovarea cultului unor criminali de război, antisemitism și minimalizarea Holocaustului.

Potrivit relatărilor de azi, procurorii i-au cerut acordul pentru efectuarea unei expertize psihiatrice, pas procedural sensibil, care a fost imediat transformat de eurodeputată într-o nouă demonstrație de victimizare isterică și propagandă despre „psihiatria punitivă” și „instituții sovietice.”

Dar subiectul nu este, în realitate, ce spune Diana Șoșoacă despre Diana Șoșoacă.

Subiectul este altul: cum a ajuns o figură politică să transforme orice întâlnire cu justiția într-un performance gălăgios, cu mulțime, steaguri, lozinci și fraze de mahala mesianică, și cum se folosește ea de fiecare pas procedural ca să fugă de fondul acuzațiilor și să se refugieze în rolul ei preferat, acela de femeie persecutată de sistem pentru că „spune adevărul.”

Ce s-a întâmplat concret azi la Parchet

Informația importantă este simplă: Parchetul General vrea o expertiză psihiatrică și are nevoie de acordul ei pentru declanșarea procedurii, motiv pentru care a fost citată. Asta nu înseamnă, prin ea însăși, verdict medical, internare, anulare a răspunderii sau vreo conspirație stalinistă.

Înseamnă că procurorii consideră necesară o clarificare tehnico-medicală într-un dosar deja încărcat penal și extrem de sensibil.

Șoșoacă a răspuns previzibil:

a ieșit la susținători și a urlat că procurorii ar trebui ei înșiși duși la psihiatrie, acuzând ordine politice și „sovietism”.

Aici trebuie observat un lucru esențial.

Ea nu răspunde aproape niciodată în cheie juridică rece.

Nu vine să explice punctual, să destructureze acuzațiile sau să dezbată probe.

Ea mută imediat totul în registrul emoției violente și al conspirației totale.

E schema clasică:

Când dosarul devine greu, ea ridică volumul.

Când apar fapte concrete, ea schimbă decorul și transformă instituția în călău politic.

Când i se cere ceva procedural, ea se înfășoară în drapel și țipă că e victimă a dictaturii.

Dosarul nu e deloc mic și nici deloc folcloric

Aici e partea pe care fanele și fanii ei preferă s-o înece în huiduieli. Cererea de ridicare a imunității trimisă la Parlamentul European privește 11 infracțiuni.

Nu discutăm despre o contravenție și nici despre vreun conflict verbal de curtea școlii.

Vorbim, conform informațiilor publice, despre patru fapte de lipsire de libertate în mod ilegal, patru fapte legate de promovarea în public a cultului unor persoane condamnate pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război, plus promovare de idei și doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, promovare de idei antisemite, negarea sau minimalizarea Holocaustului și ultraj.

Cu alte cuvinte, nu avem în față o femeie „vânată” pentru că e zgomotoasă.

Avem o persoană publică urmărită în legătură cu acuzații dintre cele mai grave pe care le poți avea într-o democrație europeană atunci când vine vorba de extremism, memorie istorică și comportament violent.

Asta nu înseamnă condamnare automată, desigur. Dar înseamnă că teatrul ei de azi nu acoperă un fleac, ci un dosar serios.

Circul de azi nu e excepția, ci metoda

Cine se uită la episodul de luni ca la o izbucnire de moment n-a înțeles nimic din mecanica Șoșoacă. Ea funcționează exact așa de ani de zile: produce zgomot pentru a îngropa fondul. Aduce galerie pentru a transforma ancheta în miting. Umflă totul până la dimensiunea unei bătălii între „popor” și „sistem”, deși foarte adesea discuția e banal-juridică: citare, audiere, procedură, comisie, dosar.

Și tocmai aici e talentul ei toxic. Știe că în România zgomotul bate adesea analiza, iar teatrul de stradă bate lectura dosarului.

Nu e nici prima oară. În octombrie 2025, când Parchetul i-a adus oficial acuzațiile la cunoștință, a venit tot cu susținători, pancarte și declarații despre dictatură și cătușe. În martie 2026, după scandalul de la Curtea Constituțională, au apărut și alte investigații și sesizări privind comportamentul ei agresiv.

Altfel spus, nu vorbim despre un episod singular, ci despre un tipar bine consolidat:

Diana Șoșoacă trăiește politic din convertirea oricărui conflict cu instituțiile în hrană electorală.

De ce tema expertizei psihiatrice e atât de inflamabilă

Subiectul expertizei psihiatrice este, desigur, extrem de delicat și tocmai de aceea produce imediat reacții puternice. În Europa de Est, reflexul memoriei istorice există: psihiatria a fost uneori folosită abuziv în regimuri represive. Șoșoacă știe perfect asta și exact de aceea s-a repezit să vorbească despre „instituții sovietice”.

E o mișcare instinctivă și inteligentă propagandistic:

nu discuți dacă procedura are bază, nu discuți dacă dosarul justifică verificări suplimentare, nu discuți despre acuzațiile tale, ci te arunci direct în mitologia disidentului redus la tăcere de sistemul psihiatric.

Numai că aici comparația ei are o mare problemă:

ea nu vine din postura unui anonim strivit de stat în întuneric, ci din postura unei eurodeputate care urlă cu microfoanele pe ea, cu galerie în spate, cu acces mediatic masiv și cu o capacitate enormă de a-și transforma orice citare într-un carnaval politic.

Nu e omul căruia i se ia vocea. E omul care folosește orice procedură ca să urle și mai tare. Iar asta schimbă radical cadrul moral al discuției.

Bruxelles-ul încă n-a închis robinetul imunității

Un alt detaliu important este că săptămâna trecută a fost audiată în Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European, în procedura privind ridicarea imunității.

Ședința a fost secretă, iar până acum nu există o decizie finală, dar informațiile publice spun că dosarul merge mai departe și că, dacă procedura continuă, plenul PE ar putea ajunge să voteze asupra ridicării imunității în luna aprilie.

Asta înseamnă că Șoșoacă se află într-un moment de vulnerabilitate reală, nu imaginară. Și tocmai de aceea își intensifică teatralitatea: pentru că are nevoie să le spună susținătorilor că nu e încolțită penal, ci persecutată politic.

Aici trebuie citit și circul de azi.

Nu a fost doar descărcare nervoasă, ci și investiție politică. Ea își pregătește publicul pentru scenariul în care imunitatea îi este ridicată.

În acel moment, nu va spune: „iată, procedura europeană a mers mai departe pentru că există acuzații serioase.”

Va spune: „vedeți? sistemul internațional a pus mâna pe mine pentru că spun adevărul.”

Așa funcționează asemenea personaje: nu acceptă niciodată realitatea ca realitate, ci o refractă permanent prin mitologia propriei martirizări.

De ce continuă să prindă la o parte din public

Fiindcă România are un apetit constant pentru personaje care urlă în numele celor care nu mai au răbdare să judece rece. Șoșoacă e grotescă, haotică, agresivă, dar pentru un anumit segment are o utilitate simbolică simplă: pare să lovească în tot ce oamenii detestă deja – instituții, proceduri, elite, judecători, procurori, comisii, reguli, limbaj tehnic.

E forma perfectă de revoltă prost direcționată:

totul e mizerabil, deci cine țipă cel mai tare împotriva „sistemului” devine, pentru unii, autentic. Chiar dacă acel autentic urât mirositor vine la pachet cu delir, minciună, extremism și circul de bodegă ridicat la rang de ideologie.

De asta dosarele ei nu o distrug automat.

Uneori o hrănesc. Pentru că o parte din baza ei electorală nu citește acuzațiile, ci reacția. Nu vede dosarul, vede doar „femeia pe care sistemul vrea s-o reducă la tăcere”. Nu vede gravitatea propagandei legionare, vede doar „curajul” de a fi nepoliticos, needucat și violent cu toată lumea.

Ce s-a mai întâmplat azi, 30 martie, în afară de scena de la Parchet

Din relatările apărute azi rezultă că a venit însoțită de susținători și a folosit exact același repertoriu pe care îl știm: acuzații de „bolșevism”, „sovietism”, ordine politice, procurori „trădători” și instituții care ar trebui ele însele duse la psihiatrie.

Nu apare, până în acest moment, un element procedural spectaculos în plus față de chemarea pentru acordul privind expertiza. Spectacolul principal al zilei a fost chiar spectacolul ei: transformarea unei citații într-un nou episod de circ public.

Asta spune și ceva esențial despre starea noastră publică:

în loc să discutăm lucid dacă un om cu o asemenea conduită este compatibil cu demnitatea de europarlamentar și cu spațiul democratic normal, ajungem iar să analizăm reacțiile ei ca pe un reality show politic interminabil.

Femeia își face numărul, instituțiile își fac hârtiile, publicul se împarte între amuzament și nervi, iar fondul rămâne mereu puțin în ceață.

Zgpmotul acoperă fondul

Adevărul de azi este simplu. Diana Șoșoacă nu a fost chemată la Parchet pentru că „a deranjat sistemul”, ci în contextul unui dosar foarte greu, cu acuzații foarte grave.

Cererea de expertiză psihiatrică este, procedural, o chestiune serioasă și delicată, dar ea a fost imediat transformată de Șoșoacă într-un nou episod de propagandă despre propriul ei martiriu.

Circul din fața Parchetului nu contrazice dosarul, ci îl dublează cu un decor familiar: steaguri, galerie, urlete și vechea ei tehnică de a confunda zgomotul cu inocența.

Iar problema reală nu e doar Diana Șoșoacă.

Problema reală e că România încă produce, consumă și tolerează asemenea personaje până în punctul în care grotescul devine rutină, iar extremismul cu țipete ajunge să pozeze în victimă de serviciu.

Dacă nu o mai luăm în serios ca analfabetism agresiv organizat și continuăm s-o tratăm doar ca pe o nebună colorată care mai face show, atunci nu ea e singura problemă. Suntem și noi.