Spania – Argentina 1 – 0. Noua campioană mondială este incontestabilă!

Publicat: 20 iul. 2026, 01:10, de Radu Caranfil, în SPORT , ? cititori
Spania – Argentina 1 - 0. Noua campioană mondială este incontestabilă!
Spania e noua campioană mondială la fotbal

Spania este noua campioană mondială, după o finală dominată categoric și câștigată cu 1-0 în fața Argentinei, prin golul lui Ferran Torres. Ibericii au avut mingea, ritmul și marile ocazii, în timp ce campioana din 2022 a rezistat până în prelungiri fără să expedieze vreun șut în timpul regulamentar.

Eliminarea lui Enzo Fernández a lăsat Argentina în zece, iar Messi, izolat și lipsit de sprijin, și-a încheiat probabil ultima Cupă Mondială privind cum Spania transformă superioritatea într-un titlu pe deplin meritat.

Spania a jucat, Argentina a rezistat

Meciul s-a disputat pe New York New Jersey Stadium din East Rutherford, în fața a 80.663 de spectatori.

Spania a avut aproximativ 65% posesie și a dominat categoric raportul ocaziilor: 10-0 la șuturi, dintre care șapte pe poartă.

Lamine Yamal l-a testat pe Emiliano Martínez încă din minutul 5. Oyarzabal, Cucurella, Dani Olmo, Ferran Torres, Pedri și Cubarsí au încercat apoi poarta argentiniană, însă Dibu a ținut tabela intactă.

Argentina a avut drept principală tactică așteptarea.

Messi a atins mingea numai de două ori în primele 20 de minute și a rămas izolat. Prima repriză a produs doar trei șuturi, toate ale Spaniei — cel mai mic total într-o primă repriză de finală mondială de la debutul statisticilor Opta, în 1966. Lisandro Martínez s-a accidentat și a fost înlocuit de Otamendi.

Două spectacole și, printre ele, ceva fotbal

Ceremonia de închidere organizată înaintea meciului i-a adus pe scenă pe Post Malone, Swae Lee, Robbie Williams, Nicole Scherzinger și Laura Pausini. Tom Cruise a avut și el un moment special.

La pauză au apărut Madonna, Ronaldo, Ronaldinho, BTS, Justin Bieber, Shakira, Burna Boy, Chris Martin și Jason Sudeikis în rolul lui Ted Lasso.

Pauza a durat aproximativ 27 de minute. FIFA a înghesuit un mic Super Bowl între cele două reprize, iar spectatorii au reacționat mai degrabă civilizat decât extaziat.

Trump, vedetele și Gianni de serviciu

În tribune s-au aflat Donald Trump, Tom Cruise, Matt Damon, Timothée Chalamet, Tom Brady, Lindsey Vonn, Kevin Hart, James Harden, Mick Jagger și încă vreo enșpe mii de VIP-uri, ca să fie rețeta legendară.

Infantilul Gianni Infantino a stat, previzibil, lipit de Trump, cu nasul adânc înfipt în poponețul imperial al acestuia. Președintele FIFA a tratat finala ca pe o nouă ocazie de a demonstra că fotbalul mondial are un fel de conducător, dar acesta își caută permanent propriul stăpân. Cineva pe lângă care să se gudure bălos.

După 90 de minute, Spania avusese mingea, terenul și toate șuturile. Argentina păstrase singurul lucru care conta: scorul de 0-0.

Spania a continuat asediul și în prelungiri, profitând de avantajul omului în plus.

Argentina s-a apărat în jurul lui Dibu Martínez, cu Messi tot mai izolat și fără mingi utile.
Ibericii au păstrat posesia, au presat sus și au refuzat să lase finala la mâna penalty-urilor.
Golul lui Ferran Torres a venit ca deznodământ firesc al unei superiorități întinse pe tot meciul.
Argentina a încercat o ultimă tresărire, dar în zece oameni și fără energie, miracolul devenise prea departe.

De ce a ieșit așa

Spania a câștigat acest Mondial printr-un fotbal sufocant de pressing și posesie, executat cu precizia unei echipe care știe mereu unde va ajunge următoarea pasă.

Ibericii au recuperat mingea imediat, au închis adversarii în propria jumătate și au transformat fiecare meci într-un asediu metodic.

Rodri a dictat ritmul, iar Yamal, Olmo, Pedri și Oyarzabal au schimbat permanent pozițiile până când defensivele adverse au cedat.

Așa au ”rupt” aproape tot ce au întâlnit, de la faza grupelor până la Franța și Argentina.

Egalul cu Insulele Capului Verde a rămas accidentul simpatic al unei campanii în care Spania a tratat mingea ca pe o proprietate personală.

Avem o nouă campioană mondială la fotbal și este incontestabilă.