Spectacole de test: Persoanele vaccinate vor avea acces în săli fără să fie obligate să poarte mască

Ministerul Culturii vine cu o propunere inedită prin care persoanele vaccinate anti-coronavirus să poată participa la „spectacole-test”. Cei vaccinați vor putea să nu poarte mască.

Este un program-pilot care conține mai multe variante prin care să poată fi reluate spectacolele. Ministrul propune ca, în varianta-test de spectacol cu public vaccinat, spectatorii să nu poarte mască.

Vom încerca să implementăm câteva variante pentru a putea trage nişte concluzii. Ceea ce vă spun nu sunt concluzii finale, dar s-ar putea ca un braţ de program-pilot să-i includă doar pe cei vaccinaţi, altul să aibă în vedere toată lumea care este imunizată, altul să meargă doar pe testare. Şi vom vedea, pe toate cele trei sau patru braţe ale programului-pilot, în ce măsură vom impune obligativitatea păstrării măştii. Tocmai pentru a arăta beneficiile vaccinării, propunem ca, cel puţin în programele unde participă persoane vaccinate, să nu se poarte mască, pentru că şi experimentele făcute în alte ţări ne-au arătat că vaccinarea e sigură şi demonstrează beneficiile chiar în cazurile în care participanţii nu poartă mască”, a anunțat Bogdan Gheorghiu într-o postare video pe Facebook, potrivit Agerpres.

Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a vizitat, luni, Opera Naţională şi la Teatrul Naţional din București.

 „Iniţial, ne-am propus ca imediat după Paşti să implementăm aceste programe, dar, în urma discuţiilor, managerii ne-au cerut un răgaz de două săptămâni după Sărbătorile Pascale, tocmai pentru a putea implementa mai bine anumite lucruri, inclusiv selecţia publicului participant. Şi aici şi noi trebuie să mai avem nişte discuţii cu STS şi cu alte instituţii care ne vor asigura sprijinul pentru ca aceste programe să fie un succes”, a menţionat Bogdan Gheorghiu.

Primele astfel de evenimente ar urma să aibă loc la două săptămâni de la Paște.

„Epidemiologii, oricum, recomandă spaţii cât mai largi, iar experimentele desfăşurate în alte ţări au arătat că principalele pericole sunt la intrarea şi la ieşirea de la evenimente, pentru că lumea, pe perioada desfăşurării spectacolului, nu interacţionează pe scară largă. Dar trebuie foarte atent gândite intrarea şi ieşirea de la un eveniment şi, în special, dacă vorbim de mari evenimente. Pentru că aici, veţi vedea, vom face circuite separate. Practic, intrarea va fi în altă parte decât zona prin care se va ieşi şi, cu siguranţă, riscul este mai mic. Dar, acolo unde sunt mari evenimente, trebuie atent implementate normele. Mai mult decât atât, ne-am propus ca accesul în sală să se facă pe principiul împărţirii pe sectoare, astfel încât accesul să se facă gradual, pentru a se evita, pe cât posibil, o interacţiune pe scară largă. Pauzele vor fi doar între grupurile de persoane de un singur scaun, aşadar vor fi norme foarte relaxate”, a explicat ministrul Gheorghiu.

Ministrul a mai spus că sălile de spectacol vor fi ocupate „aproape la capacitate maximă”.

„Aproape la capacitate maximă, dacă ne gândim că vor fi grupuri de două-trei-patru persoane şi doar între grupuri va fi un scaun liber. Ca să vă dau un exemplu, la o sală de 1.000 de locuri ar fi în jur de 800 de persoane sau la o sală de 300 de locuri ar fi în jur de 250 de persoane. Deci, ne apropiem de capacitate maximă. Câteodată, şi în perioada în care nu a existat nicio restricţie, nu erau sălile neapărat pline la capacitate”, a arătat Gheorghiu.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

„Lovitura de biliard” a lui Iohannis, văzută de Adrian Năstase

Într-o postare de pe contul său de Facebook, Adrian Năstase comentează despre candidatura lui Klaus Iohannis la șefia NATO și despre scopul acestei mișcări. Deși...

Vladimir Putin a câștigat alegerile cu peste 87% (rezultate parțiale)

Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale, cu peste 87 la sută din voturi, conform rezultatelor parțiale. Alegerile prezidențiale din Rusia s-au încheiat, iar Vladimir Putin...