Spectaculos: Cum „arată” pachetul energetic al Austriei, destinat să ajute gospodăriile şi companiile

Publicat: 20 mart. 2022, 17:00, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Spectaculos: Cum „arată” pachetul energetic al Austriei, destinat să ajute gospodăriile şi companiile

„Mulţi oameni depind de automobilul lor şi nu pot face trecerea în scurt timp. Oamenii aceştia trebuie ajutaţi. De asemenea, sprijinim companiile care suferă de pe urma preţurilor ridicate la energie”, a anunţat Ministerul Energiei din Austria. Acestea sunt doar unele dintre „componentele” ale spectaculosului pachet de măsuri dezvăluit azi de către guvernul austriac.

Guvernul austriac a dezvăluit duminică un pachet de măsuri, în valoare de două miliarde de euro, destinat să ajute gospodăriile şi companiile să facă faţă creşterii preţurilor la energie, în contextul invaziei ruseşti în Ucraina, potrivit Reuters. Printre măsurile anunţate de autorităţile de la Viena se numără majorarea cu 50% a subvenţiilor pentru cei care fac naveta, noi reduceri de preţuri pentru transportul în comun şi reducerea suprataxelor pentru gaze naturale şi electricitate.

Pachetul dezvăluit duminică include şi ajutoare pentru utilizatorii de motorină din sectorul agricol, IMM-urile care utilizează foarte mult combustibil şi companiile care fac trecerea la energie alternativă.

Măsurile vor permite unei familii care face zilnic naveta să economisească aproximativ 900 de euro

Ministerul austriac al Energiei a estimat că măsurile anunţate vor permite unei familii care face zilnic naveta pe o distanţă de 50 de kilometri să economisească aproximativ 900 de euro până la mijlocul anului 2023, în timp ce un hotel cu 50 de angajaţi va economisii aproximativ 20.000 de euro iar o mare companie industrială va economisii aproximativ trei milioane de euro. Miniştri europeni de Finanţe au căzut de acord săptămâna trecută să subvenţioneze combustibilii pentru gospodării şi să ofere sprijin companiilor afectate de creşterea preţurilor la energie ca urmare a invaziei Ucrainei.

Austria are 80% din necesarul de gaze naturale din Rusia

Rusia este principalul furnizor de energie al blocului comunitar, care importă din Rusia 45% din necesarul de gaze naturale peste un sfert din petrolul şi mai mult de jumătate cărbunele său.

Austria îşi asigură 80% din necesarul de gaze naturale din Rusia pe baza unui contract care expiră în 2040.

Directorul general de la grupul austriac OMV, Alfred Stern a avertizat sâmbătă că înlocuirea livrărilor ruseşti de energie nu va fi simplă şi va necesita investiţii mari în infrastructură, de exemplu în terminale de gaze. „Austria nu are acces direct la terminale de gaze lichefiate. În prezent există doar opţiuni limitate pentru a aduce gaze lichefiate în Austria”, a spus Alfred Stern, adăugând că o terminare a contractului cu Gazprom nu este avută în vedere în prezent.