Sportul surprinzător în care investesc ”frații Dedeman”

Publicat: 26 ian. 2026, 09:47, de Andrei Ceausescu, în Business , ? cititori
Sportul surprinzător în care investesc ”frații Dedeman”
Foto: impact.ro

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, au făcut o achiziție mai puțin obișnuită: o arenă de curling din Elveția. Prin Pavăl Holding, împreună cu grupul Apex Alliance, antreprenorii români au cumpărat anul trecut Waldhaus Arena din localitatea Flims, aceeași zonă în care dețin și hotelul Waldhaus Flims Wellness Resort & Spa, potrivit informațiilor publicate de Economica.net.

Arena a fost achiziționată de la municipalitate pentru patru milioane de franci elvețieni. Conform contractului de vânzare-cumpărare, clădirea poate fi demolată după anul 2027. Investitorii intenționează să desființeze actuala arenă și să construiască noi spații de cazare, demers considerat esențial pentru profitabilitatea complexului hotelier, se arată în documentele municipalității consultate de Economica.net.

Hotelul Waldhaus Flims Wellness Resort & Spa, cumpărat în toamna anului 2024, este în prezent închis și se află în proces de renovare, urmând să își primească din nou oaspeții în sezonul de iarnă următor. În prezentarea adresată consiliului comunal, se menționează că Pavăl Holding și Apex Alliance urmăresc să redea hotelului „strălucirea de altădată”, obiectiv care presupune crearea de noi capacități de cazare.

Terenul aferent arenei are o suprafață totală de 6.582 mp, dintre care 1.645 mp sunt desemnați ca spațiu de parc utilizabil public, cu zonă de protecție suprapusă, iar 4.937 mp sunt alocați zonei hoteliere B. Pentru a preveni o eventuală achiziție speculativă, în contract a fost introdus și un drept de preempțiune limitat, pe o perioadă de 25 de ani, în favoarea comunei Flims.

În prezent, Waldhaus Arena este folosită ca arenă de curling pentru membri și vizitatori pe perioada iernii, iar în afara competițiilor găzduiește evenimente sociale sau corporate. Aici se desfășoară și turnee locale și regionale de curling. Municipalitatea Flims intenționează să mute activitatea de curling într-o altă locație, pe fondul costurilor ridicate de operare și al necesității unor investiții majore, inclusiv un acoperiș nou estimat la două milioane de franci elvețieni.

Comuna Flims cumpărase arena în 2016 pentru 3,95 milioane de franci elvețieni, asigurându-și astfel și o rezervă de teren destinată, pe termen lung, dezvoltării hoteliere.

Hotelul Waldhaus Flims, renovat anterior în 2016, dispune de aproximativ 150 de camere și este unul dintre cele mai mari hoteluri și centre SPA din Elveția. Fondat în 1877 sub numele „Hotel Waldhaus”, a funcționat inițial doar pe timpul verii timp de aproape 70 de ani. După renovările din 1947, a inaugurat primul sezon complet de iarnă, iar în 2008 a fost rebranduit ca „Waldhaus Flims Mountain Resort & Spa”, devenind ulterior Waldhaus Flims Wellness Resort.

Situat în Alpii Elvețieni, resortul este recunoscut atât pentru facilitățile SPA, piscinele interioare și exterioare, cât și pentru activitățile în aer liber, de la drumeții și ciclism vara, până la schi iarna. Complexul include mai multe restaurante și baruri cu oferte culinare variate, cu influențe locale și gourmet.

Aceasta este a doua achiziție internațională realizată de frații Pavăl, după cumpărarea hotelului Gardone din Italia, tot în parteneriat cu Apex Alliance. Karina Pavăl, vicepreședinte al Pavăl Holding, a declarat pentru Economica.net că industria hotelieră este considerată de grup drept una atractivă, oferind oportunități de revitalizare a unor proprietăți cu valoare istorică.

Curlingul este un sport de iarnă jucat pe gheață, în care echipele încearcă să plaseze pietre din granit cât mai aproape de centrul unei ținte circulare. Jucătorii folosesc măturile pentru a regla viteza și direcția pietrelor.

 

Sursa foto: www.olympics.com