OMS: Spray nazal, pastile, a doua generație de vaccinuri anti-Covid, în faza testelor, așteptate cu nerăbdare

Coordonatoarea științifică a Organizației Mondiale a Sănătății, Soumya Swaminathan, a declarat, recent, că așteaptă cu nerăbdare a doua generație de vaccinuri anti-Covid, care ar putea include spray nazal sau pastile, transmite AFP.

Vaccinurile anti-Covid de generația a doua prezintă avantajul că sunt mai ușor de administrat, comparativ cu injecțiile, și ar putea fi auto-administrate, a precizat Soumya Swaminathan pe canalele OMS de pe rețelele de socializare.

În prezent, aproximativ 129 de vaccinuri sunt analizate , dintre care unele sunt în faza testelor clinice, așadar testate pe ființe umane, față de alte 194 care nu sunt în stadii avansate de testare.

Ele sunt încă în studiu, dar cu certitudine unele dintre acestea vor fi sigure și eficace și altele mai puțin, consideră specialistul OMS.

Vaccinul nazal, cum este  cel contra gripei, folosit în unele țări, prezintă avantajul că poate ține sub control virusul înainte de a ajunge în plămâni, explică oficialul OMS.

Până acum, OMS a dat autorizație în regim de urgență pentru punere pe piață pentru șapte vaccinuri anti-Covid. În ceea ce privește vaccinurile pe care noi le-am aprobat, nu avem niciun semn suficient de îngrijorător pentru ca noi să spunem că ar fi nevoie să revenim asupra vreunuia, spune Soumya Swaminathan.

Potrivit AFP, în lume s-au administrat peste 7,25 miliarde de vaccinuri.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...