Stanciu a marcat un gol la vinclu și a dat o pasă decisivă, în Cehia (Video)

Publicat: 13 dec. 2021, 08:15, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Stanciu a marcat un gol la vinclu și a dat o pasă decisivă, în Cehia (Video)

Slavia Praga a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Mlada Boleslav, în etapa a 18-a a campionatului ceh.

Gazdele au deschis scorul în minutul 31, prin Bah, care a fructificat o centrare a lui Nicolae Stanciu. Internaționalul român a marcat golul de 2-0, în minutul 40, cu un șut la vinclu, din interiorul careului. Stanciu a fost titular şi a jucat până în minutul 75, când a fost înlocuit de Ibrahim Traore.

Slavia Praga ocupă locul 1 în clasament, cu 47 de puncte, fiind urmată de Viktoria Plzen, cu 44 de puncte. Podiumul este completat de Sparta Praga, cu 39 de puncte. Mlada Boleslav este pe locul 8, cu 23 de puncte.