Statisticile rușinii: S-a aflat câți români nu au un loc de muncă, dar nici nu ar dori să găsească

Publicat: 26 apr. 2024, 11:17, de Filon Stan, în SOCIAL , ? cititori
Statisticile rușinii: S-a aflat câți români nu au un loc de muncă, dar nici nu ar dori să găsească
S-a aflat cati romani nu au un loc de munca, dar nici nu ar dori sa gaseasca

Institutul Național de Statistică a aflat câți români nu au loc de muncă, dar care nici nu sunt în căutarea unui job în viitorul apropiat! Vezi detaliile în rândurile de mai jos!

Așadar, s-a aflat câți români nu au un loc de muncă, dar nici nu ar dori să găsească unul în viitorul apropiat. Se pune întrebarea…din ce trăiesc acești oameni, care nu sunt deloc puțini.

Câți români nu au un loc de muncă, dar nici nu ar dori să găsească

INS publică, cu periodicitate anuală, un set de 3 indicatori, reprezentând categorii de populaţie ocupată sau inactivă având unele similitudini cu populaţia în şomaj şi grade diferite de ataşament faţă de piaţa muncii (comparativ cu situaţia standard a categoriei din care fac parte) şi anume: – persoane subocupate; – persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul; – persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul.

Din datele INS, reiese că peste 200.000 de persoane inactive doreau să lucreze anul trecut, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În anul 2023, numărul şomerilor BIM (Biroul Internaţional al Muncii) a fost de 455.600 persoane.

”Ponderea persoanelor subocupate în totalul populaţiei active a fost în anul 2023 de 1,2%, cu 0,1 puncte procentuale mai scăzută decât în anul precedent. Forţa de muncă potenţială adiţională cuprindea 202.400 persoane, în scădere cu 0,4% faţă de anul anterior. În anul 2023 numărul şomerilor BIM a fost de 455.600 persoane”, arată datele INS.

Potrivit INS, ultimii 2 indicatori („persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul” şi „persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul”), alcătuiesc împreună „forţa de muncă potenţială adiţională”.

Din rândul populaţiei inactive în vârstă de 15-74 ani (6.235.400 persoane), 202.400 persoane făceau parte din forţa de muncă potenţială adiţională (în scădere cu 0,7 mii faţă de anul precedent). Dintre acestea: 195.300 persoane erau disponibile să înceapă lucrul, dar nu căutau un loc de muncă. În anul 2023, raportul procentual dintre această categorie de persoane şi populaţia activă a fost de 2,4%. 7.100 persoane căutau un loc de muncă, dar nu erau disponibile să înceapă lucrul.

La polul opus, îi regăsim pe românii care sunt dispuși să muncească suplimentar. În anul 2023, 99.000 persoane ocupate cu program parţial doreau şi erau disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent, fiind considerate persoane subocupate. Această categorie de persoane a reprezentat 1,2% din populaţia activă, 1,3% din populaţia ocupată şi 35,6% din numărul total al persoanelor care lucrau cu program de lucru parţial. Faţă de anul trecut, în 2024 numărul persoanelor subocupate a scăzut cu 11.000.