Statul schimbă strategia: cel puțin șase licitații lunare pentru vânzarea Șantierului Naval Mangalia, aflat în faliment

Publicat: 18 mai 2026, 17:29, de Andrei Ceausescu, în ECONOMIE , ? cititori
Statul schimbă strategia: cel puțin șase licitații lunare pentru vânzarea Șantierului Naval Mangalia, aflat în faliment

Statul român își schimbă strategia privind vânzarea Șantierului Naval Damen Mangalia, intrat recent în faliment, și pregătește organizarea a cel puțin șase licitații lunare consecutive, în cazul în care nu se va găsi un cumpărător la prețul considerat corect din start, scrie Profit.ro.

Prețul de pornire va fi cel al valorii de piață, estimată la aproximativ 184 de milioane de euro, semnificativ peste valoarea de lichidare, care este cu circa 100 de milioane de euro mai mică. Noua abordare prevede desfășurarea unor ședințe de licitație publică în fiecare lună, timp de minimum șase luni, cu pornire de la 100% din valoarea de piață a activului funcțional.

Pentru ca procedura să avanseze, creditorii trebuie să aprobe atât strategia de vânzare, cât și regulile de organizare a licitației. Este a doua încercare de stabilire a condițiilor de valorificare, după ce precedenta variantă, discutată la începutul lunii mai, nu a fost acceptată.

Atunci, principalul creditor, Damen Holding B.V. (care deține cea mai mare parte a datoriilor), s-a opus planului propus. De asemenea, au existat voturi împotrivă și din partea sindicatelor și a ANAF, instituție care a susținut totuși vânzarea integrală a șantierului, dar la valoarea de piață, nu la cea de lichidare.

În total, aproape 200 de creditori au de recuperat sume importante, datoria cumulată ridicându-se la aproximativ două miliarde de lei, cea mai mare parte revenind grupului olandez Damen și companiilor sale afiliate.

În paralel, șantierul se confruntă cu un proces amplu de restructurare, fiind prevăzută concedierea tuturor celor 1.011 angajați, organizată în două etape, cu perioade distincte de preaviz și încetare a contractelor de muncă până în vara lui 2026. O parte dintre posturi a fost redistribuită temporar pentru finalizarea unor activități esențiale înainte de închiderea operațiunilor.

Sindicatul a fost consultat în mai multe runde de discuții, iar autoritățile au fost implicate în aplicarea procedurilor de protecție socială și reconversie profesională pentru salariați.

În același timp, există interes din partea unor investitori strategici. Grupul german Rheinmetall și compania de transport maritim Mediterranean Shipping Company au anunțat intenția de a analiza o posibilă preluare și reconversie a șantierului într-un hub industrial cu dublă utilizare, civilă și militară.

Planurile lor includ investiții semnificative, modernizarea infrastructurii și extinderea activității, cu potențial de creare a mii de locuri de muncă și dezvoltarea unui centru regional de pregătire și cercetare în domeniul naval și de apărare.

Pe lângă aceste inițiative private, Guvernul a adoptat recent un cadru legal care permite statului să preia active strategice din companii aflate în faliment, în anumite condiții, la valori stabilite prin evaluarea de lichidare. Măsura vizează protejarea intereselor de securitate și posibilitatea integrării acestor active în structuri de producție din industria de apărare.