Flavius Stoican ar fi plecat, până la urmă, de la Dinamo. Reacția lui Ioan Andone: “Debandadă”

Publicat: 08 mart. 2022, 23:04, de Puterea.ro, în SPORT , ? cititori
Flavius Stoican ar fi plecat, până la urmă, de la Dinamo. Reacția lui Ioan Andone: “Debandadă”

Antrenorul Flavius Stoican ar fi luat decizia să plece de la Dinamo, din cauza presiunii suporterilor acționari.

Îm cursul zilei de marți, suporterii acționari de la DDB au cerut demiterea lui Stoican, iar locul acestuia pe banca tehnică să fie luat de Dusan Uhrin Jr. Stoican semnase rezilierea contractului, dar jucătorii l-au determinat să se răzgândească. În cele din urmă, Stoican și-a dat demisia, potrivit gsp.ro.

Ioan Andone (61 de ani), fostul mare jucător și antrenor al celor de la Dinamo, a vorbit despre plecarea lui Stoican.

„Debandadă, e debandadă! Suporterii erau cu Dusan Uhrin și data trecută, el a salvat echipa de la retrogradare. Dar lotul de atunci era mult mai bun decât ce are Dinamo acum. Ca antrenor, trebuie să aibă și el cu cine să lucreze. 

Ce să facă și ei…caută toate soluțiile pentru a nu ajunge la «baraj», dar nu-i văd să reușească asta. E diferență prea mare. Nu mai știu să câștige, nu mai reușesc să înlănțuie 4-5 victorii. Realitatea e că nici nu pot!

Îi va fi greu și lui Dusan Uhrin. N-ai ce să faci. Trebuie să ai cu cine să lucrezi și un grup care să joace cu inima pentru Dinamo. S-a stricat tot, e o prostie ce se întâmplă acolo. Nu-l văd pe Dusan Uhrin să-i salveze (n.r – de «baraj»)  M-aș bucura pentru Dinamo, dar nu văd să se întâmple acest lucru”, a declarat Andone, potrivit sursei citate.