Studenți români, premiați la San Francisco la un concurs internațional de inginerie

Marele premiu al concursului internațional de inginerie seismică de la San Francisco a fost câștigat de studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Cei 12 studenți la inginerie civilă, arhitectură și urbanism de la Cluj au reușit să construiască o machetă cu 19 etaje, care a rezistat unor cutremure simulate.

”Noi, în inginerie structurală, mergem pe accelerație gravitațională. Adică, cât din accelerația gravitațională acționează asupra structurii. Să vă gândiți, cutremurul care a fost amplasat asupra clădirii noastre este de 6 ori mai puternic decât a fost accelerația cutremurului din Vrancea 1977,” a declarat Ovidiu Prodan, profesor al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, pentru Euronews.

La desemnarea câștigătorilor, juriul a ținut seama de aspectele arhitecturale și structurale, precum și de rezistența structurii.

”Pentru o forță laterală, cum este cutremurul, sunt foarte importante acele contravântuiri pe care noi le-am pus pe machetă. Am pus un număr foarte, foarte mare de contravântuiri și, cum ni s-a cerut în ședință să facem cele două clădiri unite de trei – patru poduri, noi ne-am gândit să facem acele poduri încorporate în clădire pentru a impune clădirii să se miște împreună, să nu se miște separat cele două turnuri,” a spus Diandra Melinda Jula, studentă.

”Modelele noastre structurale se pot aplica oricărei structuri, oricărei. case. Principiile de bază, principiile seismicii, le putem aplica, de asemenea,” a declarat Răzvan Sebastian Mureșan, student.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...