Studiu: Cum este afectată economia mondială de întreruperea cursurilor din școli

Publicat: 09 sept. 2020, 12:17, de Raluca I. Heroiu, în Educație , ? cititori
Studiu: Cum este afectată economia mondială de întreruperea cursurilor din școli

Cresterea economiei globale ar putea fi mai mică în medie cu 1,5% pentru restul secolului, se arată într-un studiu al Organizației pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). La acest procent s-ar putea ajunge din cauza pandemiei de coronavirus care a provocat întreruperea cursurilor din școli pentru mai bine de trei luni de zile, avertizează OCDE.

Impactul asupra economiei Statelor Unite ar putea fi de 15.300 de miliarde de dolari, conform studiului citat de CNBC.

„S-a estimat că această pierdere a timpului petrecut în clase va duce la o pierdere de competenţe, iar acest lucru va afecta negativ productivitatea. În consecinţă, costul total al pierderii cursurilor s-ar putea ridica la 69% din PIB-ul actual al unei ţări”, arată OCDE.

Studiul a fost realizat de la premisa că doar această generație de elevi a pierdut o treime din anul școlar și că de acum înainte tinerii vor reveni la școală.

Majoritatea elevilor din toată lumea au pierdut anul acesta trei luni din anul școlar, fie că au studiat de acasă online, fie că nu au avut această posibilitate din cauza lipsei de resurse digitale.

Potrivit organizaţiei, deşi profesorii au făcut eforturi pentru a continua cursurile în această perioadă, copiii au fost nevoiţi să se bazeze mai mult pe resursele proprii.