SUA a propus o taxă de 15% pe profitul multinaționalelor

Publicat: 21 mai 2021, 14:01, de Răzvan Zamfir, în Internațional , ? cititori

SUA le-a propus partenerilor săi din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică să stabilească la cel puțin 15% rata impozitului pe profiturile multinaționalelor, a anunțat Trezoreria SUA, relatează AFP.

Trezoreria subliniază că 15% „este un plafon” și că discuțiile vor continua cu obiectivul de a fi „ambițioși” și „de a crește această rată”. De altfel, la inițiativa Washingtonului, se desfășoară negocieri la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), pentru a stabili o rată de impozitare a profiturilor multinaționalelor, care este armonizată în diferite țări.

OCDE, care reunește 36 de țări, dorește să obțină un acord global de principiu la întâlnirile G20 pe 9 și 10 iulie, apoi la o ședință finală din octombrie. Este pentru prima dată când Statele Unite propun oficial un procent de impozitare.

Până acum, au fost vehiculate praguri de la 12,5%, rată în vigoare în Irlanda, la 21%, susținut în special de Franța, Germania și Parlamentul European.

„Mă îndoiesc că va fi la 21%, dar va fi la o rată care s-ar apropia de 21%, sper că acest lucru va fi posibil”, a spus directorul Centrului OECD pentru Politică și Administrare Fiscală, Pascal Saint – Amans, pe 5 mai.