SUA, autosuficiente energetic?

Publicat: 11 apr. 2022, 22:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
SUA, autosuficiente energetic?

Companiile petroliere au realizat profituri de aproximativ 3 miliarde de euro în Europa, de la începutul războiului din Ucraina, arată un raport publicat de Greenpeace, adus în atenție de EUObserver.

Unii dintre analiști au observat însă ceva anume: „Privind la cele trei mari blocuri economice mondiale, constatăm că doar SUA sunt autosuficiente energetic, în timp ce Uniunea Europeană importă 58% din energia pe care o consumă”, menționează Jornal Economico.

Potrivit aceleiași publicații, China importă doar 19% din total, chiar dacă este cel mai mare producător mondial de energie primară, iar din G-20, puține țări se află într-o poziție mai proastă decât cea a Uniunii în ansamblu: Turcia importă 68% din produsele energetice pe care le consumă, Japonia 85% și Coreea de Sud 87%, mai notează Jornal Economico.