Subvenții pentru producția de legume cultivate în spații protejate

Publicat: 14 sept. 2023, 14:40, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Subvenții pentru producția de legume cultivate în spații protejate

Guvernul a aprobat, joi, Programul de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate pentru perioada 2023 – 2024, precum și alocarea unor sume suplimentare pentru programul de susținere a producției de tomate în spații protejate pentru anul 2023.

Astfel, legumicultorii care înființează în spații protejate culturi de tomate, ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde pe o suprafață de 1.000 mp și vor îndeplini condițiile prevăzute de actul normativ, vor primi un ajutor de minimis de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar.

De asemenea, a fost suplimentat bugetul pentru tomatele din ciclul 1, cu aproximativ 65 de milioane de lei, pentru a putea fi plătite toate cererile.

”Hotărârea aprobată astăzi include, de asemenea, suplimentarea bugetului pentru tomatele din ciclul 1, cu aproximativ 65 de milioane de lei, astfel încât să acoperim toate cererile de plată depuse de fermieri pentru producția de tomate din ciclul 1. Bugetul crește așadar de la 262.3 milioane lei la 327.9 milioane lei. Avem și un număr record de beneficiari înscriși în program în acest an – 22.088. Prin actul normativ adoptat, beneficiarii eligibili vor primi sprijinul de 3.000 de euro pentru 1.000 mp cultivați cu tomate în spații protejate. Totodată, prin acest act normativ asigurăm și finanțarea pentru fermierii ce se vor înscrie în program pentru perioada 2023 – 2024 și vor primi 1000 de euro/1000 mp cultivați cu tomate, ardei, castraveți, fasole verde, salată, spanac sau ceapă verde”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Cererile pentru perioada 2023 – 2024 se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern.

Valorificarea producției se va face în perioada 20 octombrie 2023 – 31 ianuarie 2024, iar plățile se vor face după data de 26 februarie 2024.

Citeste si Premieră: Subvenție pentru ardeiul gogoșar, leguma la care românii n-au concurență