Suceava: Fost poliţist, trimis în judecată pentru că a condus o firmă de servicii funerare, deşi nu avea voie

Publicat: 14 dec. 2021, 15:30, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Suceava: Fost poliţist, trimis în judecată pentru că a condus o firmă de servicii funerare, deşi nu avea voie

Un fost poliţist a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava deoarece a condus o firmă de servicii funerare, cu ajutorul soţiei sale, deşi funcţia deţinută îi interzicea acest lucru. El a asigurat astfel ceremonii de înmormântare pentru 194 de persoane şi a făcut transport mortuar într-o perioadă când avea suspendat dreptul de a conduce.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că a fost trimis în judecată un fost agent de poliţie, legat de conducerea unei firme, fapte care erau incompabitile cu statul său de poliţist. 

„În perioada 2016 – 2018, inculpatul, deşi avea calitatea de agent de poliţie, în considerarea căreia îi era interzis să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a activat ca administrator de fapt al unei societăţi comerciale cu ajutorul soţiei sale, care a acţionat ca persoană interpusă şi a desfăşurat în mod repetat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea îndeplinită, respectiv a efectuat în fapt activităţi de comercializare desfăşurate prin intermediul magazinului mixt al societăţii, activităţi de prestare servicii funerare sau de comercializare articole funerare, către diferite persoane fizice, a gestionat achiziţiile şi livrările efectuate de societate, a efectuat plăţi şi încasări, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (a obţinut venituri totale în cuantum de 195.833 lei din întreaga activitate desfăşurată în întreaga perioadă 2016-2018)”, se arată în comunicat.

Anchetatorii au precizat că agentul de poliţie a asigurat prestarea de servicii funerare complete sau parţiale aferente ceremoniilor de înmormântare a 194 de persoane, a comercializat 30 de coroane funerare în plus faţă de cele asigurate la ceremoniile respective şi a făcut 69 de achiziţii de produse alimentare şi nealimentare în valoare de peste 23.000 de lei.

„Cu ocazia completării declaraţiilor de avere impuse de lege, în mod repetat, în perioada 2017-2018, agentul de poliţie nu a declarat în întregime veniturile obţinute în perioada 2016-2018, omiţând declararea veniturilor realizate din activităţile comerciale desfăşurate în calitate de administrator de fapt al societăţii comerciale (activităţi de comercializare desfăşurate prin intermediul magazinului mixt al societăţii, activităţi de prestare servicii funerare sau de comercializare articole funerare) în cuantum total de 195.833 lei”, a mai precizat sursa citată. 

De asemenea, agentul de poliţie a efectuat transport mortuar la ceremonia de înmormântare a două persoane, conducând un autovehiculul pe drumurile publice, deşi în acea perioadă avea suspendat dreptul de a conduce. 

Totodată, în acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi soţia sa, pentru complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în formă continuată şi de evaziune fiscală, în formă continuată.