Suma colosală necesară pentru reconstrucţia Ucrainei

Publicat: 22 feb. 2024, 14:01, de Ovidiu Zară, în ESENȚIAL , ? cititori
Suma colosală necesară pentru reconstrucţia Ucrainei

Banca Mondială şi Comisia Europeanã au publicat un nou raport privind suma necesarã pentru reconstrucția Ucrainei, document în care se estimează cã noile costuri au crescut cu zeci de miliarde de dolari faţã de ultima evaluare realizatã în martie 2023.

Cea de-a treia evaluare rapidă a daunelor și nevoilor, realizată de Banca Mondială, estimează că sumele necesare pentru redresarea și reconstrucția postbelică ale Ucrainei într-un interval de timp de zece ani au depãşit 486 de miliarde de dolari, fiind în creștere cu 75 de miliarde de dolari față de estimãrile din luna martie 2023. Conform raportului, suma de 486 de miliarde de dolari este cu 2,8% mai mare decât Produsul Intern Brut al Ucrainei calculat pe baza datelor colectate între februarie 2022 și decembrie 2023. Aşa cum era de aşteptat, datele oficiale aratã cã PIB-ul estimat al Ucrainei pentru 2023 a fost cu 74% mai mic în termeni reali decât cel din 2021.

În estimarea necesarului de finanţare fãcut de BM şi CE au fost incluși pașii importanți pe care Ucraina trebuie să îi facă pentru redresarea pe termen scurt, precum și pentru reconstrucția pe termen mediu, care sã-i permitã să “reconstruiască mai bine, la standarde moderne, cu emisii scăzute de carbon și rezistente la schimbările climatice”.

În privinţa daunelor directe suferite de Ucraina în ultimii doi ani, Banca Mondialã a apreciat cã acestea se ridicã la 152 de miliarde de dolari. “De la invazia Federației în Ucraina la 24 februarie 2022, războiul continuă să provoace victime civile și greutăți, daune infrastructurii și activelor productive și perturbări ale economiei. Ucraina a suferit daune directe care au afectat locuințele, transportul și comerțul, precum și industria, agricultura și energia – unul dintre cele mai afectate sectoare”, menţioneazã raportul BM. Daunele directe suferite de Ucraina au fost concentrate în mare parte în regiunile de pe linia frontului, printre acestea numărându-se Donetsk, Harkov, Luhansk, Zaporozye, Herson și Kiev.

În ceea ce priveşte pierderea economică totală a Ucrainei aceasta se ridicã la 499 de miliarde de dolari. „Perturbările fluxurilor economice și ale producției, precum și costurile suplimentare asociate războiului (cum ar fi gestionarea molozului), sunt măsurate colectiv ca pierderi economice în valoare de peste 499 miliarde USD”, subliniazã raportul.

La ora actualã, autoritățile ucrainene au raportat un deficit de finanțare de 9,5 miliarde de dolari, sumã necesarã pentru eforturile imediate de redresare și reconstrucție estimate pentru anul 2024. Cu toate acestea, BM estimeazã cã Ucraina ar avea nevoie în acest an de circa 15 miliarde de dolari pentru a derula proiecte prioritare în diferite sectoare.
Analiştii apreciazã cã ajutorul de 50 de miliarde de euro aprobat de Uniunea Europeanã pentru redresarea și funcționarea Ucrainei, precum şi finanţarea de 60 de miliarde de dolari promisã de SUA, nu vor fi deajuns pentru funcţionarea statului.

O opțiune pentru finanțarea redresării Ucrainei ar fi, în opinia Bãncii Mondiale, redirecţionarea unei pãrţi din valoarea activelor suverane rusești înghețate de statele occidentale, care se ridicã la 300 de miliarde de dolari.