Sumă derizorie pentru fermierii afectați de secetă, în 2022. Agricultorii, consternați

Publicat: 01 iun. 2023, 07:28, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Sumă derizorie pentru fermierii afectați de secetă, în 2022. Agricultorii, consternați

Producătorii agricoli ale căror culturi înfiinţate în primăvara anului 2022 au fost afectate de seceta pedologică din perioada martie-septembrie 2022 vor primi un ajutor de stat sub forma de grant în sumă totală de 300 de milioane de lei. Pentru un hectar de teren calamitat, suma este de doar 335 de lei, o sumă derizorie, raportat la pierderile suferite de fermieri.

Guvernul a aprobat miercuri un proiect ordonanţă de urgenţă  prin care se aprobă instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma de grant fermierilor. Îb caz de calamitate 100%, suma primită de agricultori este de 335 de lei, adică de trei ori mai puțin, față de cât se discutase inițial – 1.000 lei.

„Schema de ajutor de stat se acordă pentru culturile care au fost afectate de seceta pedologică în grade de peste 30% până la 100%, conform proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor: porumb; floarea – soarelui; soia; mazăre.Potrivit datelor centralizate din procesele-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi agricole, un număr de peste 148.000 de fermieri au fost afectaţi de seceta pedologică, iar o suprafaţă cultivată de peste 1.110.000 ha a fost calamitată în diferite grade de afectare, din care peste 705.000 ha cu porumb, peste 360.000 ha cu floarea – soarelui, peste 47.300 ha cu soia şi peste 8.100 ha cu mazăre”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Suma necesară aplicării schemei este de 300.000.000 lei şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2023.

„Ajutorul de stat sub forma de grant unitar este în cuantum maxim de 1.000 lei/ha aferent unui grad de calamitare de 100%, care este prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, pentru oricare dintre culturi. Dacă procentul de calamitare prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor este de peste 30% şi până la 100%, cuantumul grantului unitar care se poate acorda se diminuează corespunzător.

Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat sunt: producători agricoli persoane fizice; producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare”, se precizează în comunicat.

Sumele se plătesc până la data de 31 decembrie 2023, iar direcţiile pentru agricultură judeţene reprezintă autoritatea competentă responsabilă cu implementarea schemei, conform măsurii adoptate de Guvern.  

Replica fermierilor

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) și-a manifestat consternarea față de forma finală a actului normativ, care a suferit modificări majore față de proiectul ce fusese supus consultării publice.

”Considerăm inacceptabilă reducerea substanțială a sumei totale alocate acestei scheme de ajutor, la 300 milioane de lei, comparativ cu suma necesară, estimată la 869,6 milioane lei! Ajutorul de stat acordat sub formă de grant pe hectar, în cuantum maxim de 335 de lei, dramatic diminuat faţă de cel stabilit iniţial de 1000 de lei/ha, nu doar că este insuficient, dar pare chiar derizoriu în încercarea de a acoperi efectele devastatoare pe care seceta le-a avut asupra culturilor de  primăvară si asupra afacerilor agricole în 2022, cu efecte care s-au repercutat în anul curent și care se adaugă la numeroase alte provocări, precum escaladarea necontrolată a costurilor de producție și prăbușirea prețurilor produselor agricole. Diminuarea sumei efective pe care o primeşte fermierul,  prin raportarea la o formulă care îl dezavantajează şi care implică aplicarea coeficientului de daună de două ori, determină ineficienţa acestui act normativ care, în această formă, nu-şi poate atinge scopul de a servi drept plasă de siguranță producătorilor afectaţi. Forumul APPR, aşa cum a făcut-o în multiplele adrese şi demersuri întreprinse pe subiectul secetei, reaminteşte că acordarea despăgubirilor culturilor de primăvară distruse de seceta din 2022, cel puţin în cuantumul prevăzut în proiectul de lege iniţial, este absolut necesară pentru supravieţuirea  exploataţiilor agricole în cauză. Subliniem că s-au înregistrat situații dramatice în unele județe, cu grad de calamitare 100%, fapt consemnat și de autorităţile competente în procesele verbale de constatare”, se arată într-un comunicat al Forumului.

Importanţa acestor despăgubiri a fost subliniată ferm şi elocvent de către agricultorii care, în mod democratic, au ieşit în stradă spre a-și face auzite plângerile, unul din punctele de revendicare ale protestului naţional al fermierilor din 7 aprilie 2023 fiind tocmai acordarea sumelor promise de autorități. Aceste cereri sunt cu atât mai îndreptățite cu cât în România nu există până în prezent un sistem de gestionare a riscurilor climatice care afectează agricultura, deși am militat încă din 2020 pentru instituirea sa, precizează reprezentanții Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România.

”Forumul APPR solicită autorităților alocarea urgentă a fondurilor suplimentare necesare pentru ca ajutorul pentru culturile de primăvară din 2022, distruse de secetă în proporție de 100%, să ajungă la 1000 lei/ha, aşa cum era stabilit inițial în proiectul de ordonanţă”, se menționează în comunicat.