Sunt copiii cei cu „încărcăturile virale” ridicate?

Publicat: 24 aug. 2020, 22:00, de Roxana Roseti, în TEHNOLOGIE , ? cititori
Sunt copiii cei cu „încărcăturile virale” ridicate?

”M-au surprins încărcăturile virale ridicate pe care le-am observat la copiii de toate vârstele, mai ales în primele două zile de infecţie”. Astfel sună afirmația directoarei Spitalului General din Massachusetts (MGH), Lael Yonker.

Ea este autoarea principală a unui studiu care relevă că cei mici pot fi ”purtători ascunşi” ai coronavirusului. Și pot avea un rol mai mare decât se credea în răspândirea COVID-19. Studiul a fost efectuat în două spitale din statul american Massachusetts. Iar apoi a fost publicat în revista ştiinţifică Journal of Pediatrics, potruvit EFE. Deşi copiii infectaţi cu COVID-19 nu sunt în cazul acestei boli predispuşi la manifestări clinice la fel de grave ca ale adulţilor, ca purtători asimptomatici sau cu puţine simptome ei pot răspândi virusul inclusiv aducându-l de la şcoală la ei acasă.

Un motiv special

Articolul din Journal of Pediatrics subliniază că acesta trebuie să fie un motiv special de preocupare pentru familiile din grupurile socio-economice lovite cel mai dur de pandemie. Și pentru familiile în care copiii convieţuiesc alături de vârstnici.

Lael Yonker a remarcat faptul că încărcăturile virale cu SARS-CoV-2 ale adulţilor internaţi în stare gravă sunt ”semnificativ mai mici” faţă de cele ale unui ”copil sănătos”. Adică infectat, dar asimptomatic. Pe lângă nivelul încărcăturii virale, cercetătorii de la acest spital şi de la Spitalul General pentru Copii din Massachusetts au examinat expresia receptorului viral. Și răspunsul în anticorpi la copiii sănătoşi, la cei care au o infecţie acută cu SARS-CoV-2 şi la un număr mai redus de copii cu un sindrom inflamator multisistemic.

Concluzia greșită

”În timpul acestei pandemii de COVID-19 am examinat în principal pacienţii cu simptome. Și din acest motiv am ajuns la concluzia greşită că marea majoritate a celor infectaţi sunt adulţi”. Este ceea ce semnalează Alessio Fasano, directorul Centrului de Cercetare pentru Imunologie şi Biologie Muconazală de la MGH. Care mai atenţionează și că cei mici ”sunt o sursă posibilă de răspândire a virusului. Și trebuie ţinut cont de acest lucru în etapele de redeschidere a şcolilor”.