Supriză la şedinţa CCR, în care se dezbate Legea pensiilor magistraților

Publicat: 11 feb. 2026, 10:32, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Supriză la şedinţa CCR, în care se dezbate Legea pensiilor magistraților
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituţională a României (CCR) s-a reunit miercuri să pentru a analiza contestaţia pe tema pensiilor magistraților.

A început şedinţa CCR, iar la sediul Curţii a ajuns şi judecătorul constituţional Gheorghe Stan, care teoretic se află în concediu paternal.

Gheorghe Stan, se află timp de zece zile lucrătoare în concediu de creştere a copilului.

Nu este clar dacă el va participa la dezbateri sau colegii săi urmează să ia act de concediul său.

Presiuni pe axa Guvern-ICCJ și spectrul pierderii banilor PNRR

Tensiunile privind legea pensiilor speciale au atins un punct critic cu doar o zi înaintea ședinței decisive, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a solicitat Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJEU). Demersul instanței supreme vizează clarificarea conformității reformei propuse de Guvernul Bolojan cu dreptul european. Potrivit procedurilor, judecătorii CCR sunt obligați să discute această solicitare, având însă libertatea de a o respinge dacă o consideră irelevantă pentru soluționarea cauzei, existând un singur precedent de admitere în istoria instituției (cazul Coman-Hamilton).

Conflictul instituțional a escaladat în ultimele zile, transformându-se într-un război al declarațiilor între puterile statului. Premierul Ilie Bolojan a avertizat că România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR dacă jalonul nu este îndeplinit și validat constituțional. În replică, președinta ICCJ, Lia Savonea, a acuzat Executivul de „ingerințe” și presiuni, susținând că invocarea consecințelor financiare afectează independența justiției.

Blocajul de la CCR durează din decembrie 2025, pronunțarea fiind amânată deja de patru ori. Situația a devenit extrem de tensionată la finalul anului trecut, când patru judecători propuși de PSD (Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Cristian Deliorga) au boicotat ședințele prin părăsirea sălii sau neprezentare, împiedicând astfel întrunirea cvorumului necesar pentru o decizie finală.