Își ia rămas-bun azi: Cele trei melodii alese de Angela Merkel pentru ceremonia de adio (VIDEO)

Angela Merkel, al cărei succesor, social-democratul Olaf Scholz, este de așteptat să depună jurământul săptămâna viitoare, va avea o ceremonie de rămas-bun joi seară, în curtea Ministerului german al Apărării, unde va cânta fanfara militară.

Ceremonia va fi mai discretă decât de obicei, cu doar 200 de invitați, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19. La fel ca predecesorilor săi, Angelei Merkel i s-a permis să solicite trei melodii pentru a fi interpretate de fanfară în timpul ceremoniei. Dar, în timp ce Gerhard Schröder și Helmut Kohl au ales o muzică convențională pentru această ceremonie – My Way de Frank Sinatra sau Oda bucuriei a lui Ludwig van Beethoven – unele dintre alegerile lui Merkel arată o față necunoscută a cancelarului german.

Alegerea care a uimit

Prima melodie aleasă de Merkel este, potrivit The Guardian, Goßer Gott, wir loben Dich (Sfinte Doamne, lăudăm numele Tău) – un imn popular creștin din secolul al XVIII-lea. Este o legătură cu rădăcinile sale, ca fiică a unui pastor protestant, și cu identitatea partidului său – Uniunea Creștin Democrată (CDU).
A doua alegere a lui Meklel este Für mich soll’s rote Rosen regnen a lui Hildegard Knef (Să plouă cu trandafiri roșii pentru mine), o piesă melancolică despre ambiția adolescenței, care sugereză sclipirea ironică. „Trebuia să mă conformez, să mă descurc. Oh, nu mă pot conforma, nu mă descurc, dar eu vreau mereu să câștig”, spun versurile.

Alegerea care a uimit este melodia Du hast den Farbfilm vergessen (Ați uitat filmul color) a Ninei Hagen. Înregistrat pentru prima dată în 1974, într-un stil convențional, cântecul a fost un hit în topurile est-germane, înainte ca Hagen să emigreze de cealaltă parte a Cortinei de fier, unde a devenit principala vedetă punk a Germaniei de Vest, în anii 1980. Dar chiar și să-și îmbrățișeze identitatea est-germană este o mișcare neobișnuită pentru Merkel, pe care țara ei a cunoscut-o în majoritatea celor 16 ani la putere, când rareori și-a adus în prim-plan educația din est.
Cântecul, ale cărui versuri au fost scrise de Kurt Demmler, este un strigăt furios în care Hagen îi reproșează iubitului ei, Michael, că a făcut doar un film alb-negru în vacanța lor pe insula Hiddensee. Drept urmare, ea se plânge că „nimeni nu va crede cât de frumos a fost aici”, spun versurile.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

Azi dimineață a avut loc o explozie urmată de un incendiu la Rafinăria Petromidia din județul Constanța. Deflagrația a produs degajări mari de fum,...
dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...